Miercuri, 25 martie 2020. Ce sărbătoresc ortodocșii de Buna Vestire sau Blagoveștenia
Miercuri, 25 martie, creștin ortodocșii se pregătesc de o mare sărbătoare – Buna Vestire. Ce înseamnă ziua aceasta și de ce este atât de importantă pentru credincioși?
Bunavestire sau Blagoveștenia, sărbătorită pe 25 martie
Miercuri, 25 martie, credincioșii se pregătesc de o sărbătoare foarte importantă. Buna Vestire este sărbătoarea care celebrează ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Maicii Domnului că îl va naște pe Iisus. Însemnătatea acestei zile este una foarte importantă pentru Biserica Otodoxă. De asemenea, sfintele cărți arată că odată cu vestirea adusă Maicii Domnului, începe și mântuirea oamenilor.
Blagoveștenia este numele acestei sărbători în slavonă și este cunoscută și sub numele de Ziua Cucului. Se pare că în această zi pasărea specificată vestește niște lucruri importante pentru oameni. Cântecul lui răsună până la sărbătoarea Sfântului Apostol Petru. Atunci când cucul se îneacă cu orz și nu mai poate cânta, se transformă în uliu până la Buna Vestire de anul următor.
Obiceiuri
În unele zone, bătrânii respectă tradiția și se adresează păsării printr-un cântec. „ Cucule, Puiucule! /Câţi ani îmi vei dărui /Până ce eu voi muri? În schimb, feciorii şi fetele întrebau şi ei : „Cucule/ Voinicule!/ Câţi ani îmi vei da / Până m-oi însura (sau mărita). Şi într-un caz şi în altul, fiecare cântec al cucului echivalează cu un an.”
Buna Vestire continuă și în ziua de joi, 26 martie, când credincioșii îl prăzvuiesc pe Sfântul Gavriil, protectorul copiilor. În trecut se spunea că femeile care vor să aibă copii trebuie să țină post negru, să bea agheasmă și să se roage Maicii Domnului ca praznicul din Buna Vestire să facă o minune familiei.
Canon pentru Buna Vestire
Strig către tine, bucurându-mă: pleacă-ţi urechea şi ia aminte la mine, cel ce-ţi vestesc zămislirea fără de sămânţă. Că ai aflat har înaintea Domnului, pe care nici o alta nu l-a aflat vreodată, Preacurată.
Fă-mi cunoscută, Îngere, puterea graiurilor tale! Cum va fi ceea ce ai zis? Spune-mi mai limpede, cum voi zămisli, fiind Fecioară Curată? Şi cum voi fi Maica Ziditorului meu?
Precum se pare, tu socoteşti că îţi vorbesc cu amăgire; şi mă bucur văzând încredinţarea ta. Ci, îndrăzneşte, Stăpână; că unde Dumnezeu voieşte, uşor se săvârşesc chiar şi lucrurilecele mai minunate.
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.