Michael Jordan a refuzat o sumă uriașă pentru o apariție de două ore. Pentru ce lua banii
Legenda vie a NBA-ului Michael Jordan a refuzat o sumă uriașă de bani pentru o apariție de numai două ore. Superstarul american are însă o avere de 2,1 miliarde de dolari și este cel mai bogat sportiv al tuturor timpurilor, așadar și-a permis să decline destul de ușor această ofertă.
Michael Jordan a refuzat o sumă uriașă pentru o apariție de două ore
David Falk (70 de ani), agentul lui Michael Jordan (57 de ani), a făcut o serie de dezvăluiri pe care nimeni nu le mai știa până acum, în cadrul documentarului ”The Las Dance”, dedicat lui ”Air” Jordan. Faimosul impresar a povestit o întâmplre care i-a lăsat cu gura căscată pe toți fanii starului din NBA.
Falk a povestit despre cum în urmă cu trei ani Jordan a avut pe masă 1oo de milioane de dolari, bani pe care i-a refuzat. ”Acum trei ani, i-am propus o afacere în valoare de 100 de milioane de dolari. Tot ce trebuia să facă era să pronunțe câteva cuvinte prin care să anunțe acordul, să-și spună numele, totul într-o apariție de două ore. Știți ce mi-a spus? A refuzat!”, a spus agentul.
Agentul a venit și cu o posibilă explicație. ”El a ajuns la un nivel la care poate să ia și astfel de decizii, să facă doar lucrurile care-i convin, care-i plac. Nu face deloc lucruri pe care nu le dorește, indiferent de bani. Admir foarte mult la el asta, este foarte selectiv”. Aceasta nu a fost singura oportunitate pe care Jordan a refuzat-o. Falk a mai spus că lui Jordan i s-a oferit suma de 7 milioane de dolari pentru a participa la un turneu de golf, de o zi, din Asia. Superstarul a declinat respectuos și această ofertă.
Averea lui Michael Jordan depășește 2,1 miliarde de dolari
Potrivit celor de la Forbes, averea lui Michael Jordan este în valoare de 2,1 miliarde de dolari, fiind cel mai bogat sportiv din lume. ”Dacă el pierde 150.000 de dolari la o partidă de golf, nu este nicio problemă. Dar, dacă eu îi spun că poate câștiga 150.000 de dolari pentru o apariție de cinci minute, râde de mine”, a mai spus Falk.
Michael Jordan a fost primul sportiv din istorie care a câștigat peste 30 de milioane de dolari pe sezon. Contractele de sponsorizare i-au adus 500 de milioane de dolari între 2002 și 2012. Din 2014, fostul baschetbalist a devenit miliardar, depășind chiar pragul de 1.5 miliarde de dolari în 2018.