Mica Unire 2023. Pe data de 24 ianuarie, românii sărbătoresc Mica Unire, ce presupune Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românescă, de la 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Cu ocazia celebrării acestei zile importante în istoria poporului român se organizează numeroase evenimente și festivități în cele mai mari orașe ale statului.
În fiecare an, pe data de 24 ianuarie, românii de pretutindeni celebrează Mica Unire, adică Ziua Unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească. Cu această ocazie, cele mai mari orașe ale țării au anunțat ce evenimente vor găzdui în data de 24 ianuarie 2023.
În inima orașului Brașov, românii se vor strânge la Centrul Cultural Reduta, pentru a aniversa Mica Unire, marți, de la ora 18:00, în cadrul spectacolului „Hai să dăm mână cu mână”.
Potrivit organizatorilor, intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Festivalul va fi prezentat de Corina Băncilă, profesor coordonator la Palatul Copiilor Braşov.
„Sunt prezenţi să vă încânte cu dansuri specifice provinciilor istorice româneşti care s-au unit în 24 ianuarie 1859, membrii Ansamblului Folcloric «Poieniţa», sub îndrumarea coregrafului prof. Hoisan- Taraş Roxana”, au anunţat organizatorii evenimentului din Brașov.
Citește și Ce semnificație are ziua de 24 ianuarie. Lucruri mai puțin cunoscute despre Mica Unire
În Cluj Napoca, românii care sărbătoresc Ziua Principatelor Unite sunt așteptați, marți, 24 ianuarie, în Piața Unirii, la un concert de cinci stele.
Pe scenă vor urca Marian Gabrian Sfechiș, Suzana și Daciana Vlad, Narcisa și Ana Georgeta Balla, Ansamblul Folcloric Românașul, Ansamblul Folcloric Mărțișorul, Ovidiu Purdea Someș, Maria Golba Somlea, Maria Lobonș, Lucia Potra, Cristian Totpati, Mihaela Grindean, Ana Ilca Mureșan, Sava Negrean Brudașcu și Aurel Tămaș.
Seara, în jurul orei 19:00 va avea loc un concert susținut de trupa Semnal M, urmând ca, mai târziu, la 20:00 să aibă loc un spectacol de artificii.
În localitatea Craiova, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” va prezenta, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, recitalul lui Emil Boroghină intitulat „De la Ovidiu la Mihai Eminescu”.
În Iași, românii sunt aşteptaţi, în cadrul celei de-a noua ediţii a turneului „Teatru Românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, la două spectacole noi din repertoriul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, „Frunze de dor” după Ion Druţă şi „Capcana” după „Fuga” de Mihail Bulgakov, iar în deschiderea turneului, la filmul documentar „O scenă a memoriei – 100 de ani de Teatru Naţional la Chişinău”, scriu cei de la News.ro
Complexul Muzeal Naţional „Molvoda” Iaşi, în colaborare cu Primăria Comunei Ruginoasa, va organiza la Biserica Domnească Ruginoasa, „Te Deum” – slujba susţinută de sobor de preoţi, urmată de alocuţiuni ale oficialităţilor locale şi invitaţilor, depuneri de coroane, iar de la ora 13:00, de Hora Unirii, în faţa Palatului „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
În Capitală, românii vor putea vizita Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, pe 24 ianuarie, acolo unde are loc evenimentul „Hora Unirii”. De asemenea, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, pe 24 ianuarie vor rula proiecțiile unor filme autohtone.
De Ziua Unirii Principatelor Unite, Opera Naţională Bucureşti va lumina clădirea instituţiei în culorile steagului românesc.
De asemenea, pe Terminalul de Plecări al Aeroportului Henri Coandă din București, în data de 24 ianuarie, pasagerii vor fi spectatorii unui spectacol muzical, coregrafic susţinut de Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaţilor”.