Metroul din Drumul Taberei nu e gata nici în august! Când va fi dat în funcțiune călătorilor. Ludovic Orban a făcut anunțul
Nici luna aceasta nu va fi gata metroul în Drumul Taberei. Bucureștenii mai au ceva de visat până ca acesta să fie dat în funcțiune. Premierul României vine cu precizări despre noul termen.
Metroul din Drumul Taberei nu e gata! Orban vine cu un nou termen
Bucureștenii încep să-și piardă din răbdare și speranță că metroul în Drumul Taberei va mai fi gata cel puțin până la finele anului curent, deși se întrevede un nou termen. Din păcate, nici în luna aceasta nu va fi pus în funcțiune metroul mult așteptat cu zece stații și un depou. Amintim că lucrările pentru Magistrala 5 au început în urmă cu nouă ani. Metroul duce de la Izvor în cartierul Drumul Taberei, iar din 2015 ar fi trebuit să fie dat în circulație, lucru care nu s-a întâmplat nici în vara lui 2020.
Guvernanții s-au schimbat în toți anii aceștia, culorile politice din frunte s-au perindat prin România mandate și mandate, dar de inaugurarea metroului în cauză nici acum nu putem vorbi. Salvarea a venit totuși tot din afară, când UE a acordat 409.5 milioane de euro au fost acordate din Fondul European de Dezvoltare Regională. Ultimul termen arăta că în luna august bucureștenii se vor bucura de noua Magistrală, iar acum aflăm că trebuie să mai așteptăm până în septembrie.
„Mie mi se pare normal ca metroul să fie pus în funcţiune, atunci când poate fi pus în funcţiune”
„Mie mi se pare normal ca metroul să fie pus în funcţiune, atunci când poate fi pus în funcţiune. Când va fi gata şi cetăţenii din Bucureşti vor putea să îl folosească, atunci va fi pornit şi nu cred că e un lucru negativ să dai drumul la circulaţie pe un tronson de metrou mult aşteptat din Bucureşt”
Ludovic Orban
Linia 5 de metrou va avea o lungime totală de 6.7 kilometri, zece stații, un depou și va fi situat la stația Valea Ialomniței. Rețeaua de metrou bucureșteană va ajunge astfel la 78 de kilometri și 63 de stații în total.