Cât costă parcarea de la Străulești, unde lași mașina când vii în București
Metrorex a pregătit o parcare la Străulești pe care speră să o folosească tot mai mulți călători cu metroul care vin din afara Bucureștiului. Adică, în loc să te duci cu mașina direct la serviciu, o lași în parcare.
De aici, vei putea să-ți continui drumul spre serviciu cu metroul, ca să nu mai încurci traficul rutier. Este planul autorităților Capitalei și al conducerii Metrorex.
„Lucrările au fost terminate pe 18 iulie şi s-a întârziat pentru că nu au fost gata toate documentele. Pe data de 11 octombrie s-a întrunit comisia şi a început recepţia pentru terminarea lucrărilor. […] Programul nostru este făcut ca, până la sfârşitul lunii, să terminăm inclusiv punerea în funcţiune, iar în noiembrie parcarea să devină funcţională”, a declarat Dumitru Sodolescu, directorul general al Metrorex.
Parcarea va fi disponibilă din noiembrie, dar, bineînțeles, totul este contracost. Tariful este de un leu pe oră, dar conducerea Metrorex se gândește să introducă și un abonament, pentru că ar fi prea mare taxa dacă cineva chiar se gândește să-și lase mașina la marginea Bucureștiului ca să contribuie la decongestionarea traficului din Capitală. Mă întreb câte persoane vor da dovadă de atât de multă responsabilitate și dăruire pentru comunitate…
„Nu vrem să facem venituri spectaculoase din exploatarea parcării, întrucât nu acesta este scopul nostru, ci să decongestionăm circulaţia. Avem în vedere şi un abonament pentru că, dacă cineva lasă maşina zece ore, e cam mult 200 de lei pe lună. De asemenea, ne gândim la implementarea unui sistem de reducere pentru cei care folosesc metroul, practic vor putea scana biletul pentru metrou şi vor putea obţine o reducere. Vom investi separat nişte bani în acest sens, dar nu costă mult”, a mai explicat directorul Metrorex.
Bineînțeles că profitul este unul dintre scopuri, altfel n-ar fi pus taxa de parcare. Dar mă îndoiesc că persoanele care vin din regiunile de la marginea Capitalei vor alege să plătească lunar o taxă (zilnică sau lunară, prin abonament) pentru a-și ține mașina într-o parcare atât de îndepărtată de locul de muncă. Iar apoi, să mai plătească un abonament lunar de 70 de lei la Metrorex. Iar asta, în timp ce restul locuitorilor Bucureștiului, probabil inclusiv cei din conducerea Metrorex, se plimbă în continuare cu mașinile personale prin Capitală.
Parcarea de la Străulești asigură în prezent 650 de locuri pentru autoturisme şi o sală de aşteptare pentru călătorii transportului public. Depoul are o suprafaţă de 14.000 metri pătraţi şi 13 linii. Acolo pot fi garate sau reparate în acelaşi timp şapte trenuri. În cadrul aceluiaşi proiect au fost amenajate spaţii verzi adiacente drumurilor de acces şi un teren de sport, informează economica.net.
Întregul proiect a fost finanțat din bugetul de stat, adică vreo 160 de milioane de lei, fără TVA.