Vești proaste valabile pentru toată țara. De luni, 15 martie, vine prăpădul în România. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o avertizare meteo pentru perioda 15-17 martie 2021, de ninsori, viscol și furtuni. Iată de la ce oră intră în vigoare atenționarea.
Se pare că iarna încă nu și-a spus ultimul cuvânt. Urmează câteva zile grele, din punct de vedere meteorologic, pentru români, ANM a emis o avertizare meteo de Cod galben de ploi şi ninsori în partea de Vest a ţării. Aceasta este valabilă de astăzi, 14 martie, ora 16.00, până luni, 15 martie, ora 14.00. Iar de luni până miercuri avertizarea va fi valabilă în aproape întreaga ţară. Este vorba de cantități de ploi însemnate și ninsori abundente în zona înaltă de munte.
Așadar, potrivit avertizării meteo ANM, în Banat, Crişana, Maramureş şi local în nordul şi vestul Transilvaniei, va ploua temporar. În schimb, la altitudini de peste 1700 m în Carpaţii Occidentali şi la peste 1200 m în nordul Carpaţilor Orientali va ninge, urmând a se depune un strat considerabil de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 30-35 l/mp. De asemenea, vântul va avea intensificări în vest și la munte, cu viteze de 45-60 km/h, spulberând zăpada pe crestele montane înalte.
Cea de-a doua avertizare meteo de tip cod galben emisă de ANM vizează aproape toată ţara şi este valabilă de luni, 15 martie, ora 14.00, până miercuri, 17 martie, ora 20.00. În acest interval, temporar, vor fi precipitaţii în toate regiunile, local însemnate cantitativ în centru, est, sud şi la munte. Se vor acumula cantităţi de apă de peste 25-30 l/mp şi, pe arii restrânse, 40-60 l/mp.
Ploile (mai ales aversele cu descărcări electrice, luni după-amiază, în sud-est) se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, luni spre marţi, în Transilvania și toată zona de munte. De asemenea, se va depunde și un nou strat consistent de zăpadă. În Moldova, la începutul intervalului, vor fi ploi abundente. După care, începând de marţi, vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ mai ales în zonele de deal.
Prognoa meteo mai anunță că la munte, la altitudini de peste 1500 m, vântul va avea intensificări mari, cu viteze în general de 55-5 km/h. Mai mult, începând de marţi, rafalele vor depăşi 80-90 km/h, viscolind ninsoarea, în special în Carpaţii Meridionali. Intensificări ale vântului vor fi prezente, local şi temporar, şi în Transilvania şi Moldova, de intensități mai reduse.