De astăzi începe weekendul, iar ANM anunță valori termice mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă. Temperaturi mai scăzute se vor resimți mai ales în zonele estice ale țării. Weekendul 6-8 noiembrie 2020 va fi unul dominat de temperaturi scăzute.
Pentru weekendul 6-8 noiembrie valorile termice se vor situa în general în jurul celor mai puțin normale pentru luna noiembrie. ANM anunță că, în timpul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile sud-vestice. Izolat și trecător va ploua slab în special în zonele montane aferente.
Aceleași condiții termice se vor regăsi și în zonele nord-estice. Pe parcursul nopții nebulozitatea joasă va fi în extindere peste estul, sud-estul și parțial sudul țării. În Moldova fenomenul va fi asociat, trecător, cu burniță, în timp ce în rest cerul va fi mai mult degajat.
Vântul va avea unele intensificări la munte, la altitudini mari, în special în Carpaţii Meridionali, unde rafalele vor depăşi 60-70 km/h și va sufla în general moderat, ziua, în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 16 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri în zonele joase se va semnala ceaţă.
În București, vremea va fi normală termic pentru această dată. Cerul va avea unele înnorări în prima parte a zilei și din nou în a doua parte a nopții, când va crește probabilitatea de ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13-15 grade, iar minima de 3-5 grade.
În zona Banatului valorile termice nocturne vor scădea spre 4-5 grade, și vor apărea ploi pe arii restrânse și slabe cantitativ. În Crișana, în acest weekned, temperaturile scad spre aproximativ 4 grade și vor exista ploi slabe cantitativ, trecător, pe arii restrânse. Translivania va avea minimele termice de aproximativ 2 grade și ploi locale, apoi probabilitatea pentru precipitații va crește din nou, după weekend.
În weekendul 6-8 noiembrie 2020, în Maramureș primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o răcirea vremii. Aceasta va determina temperaturi de 10-12 grade. tot în weekend va fi o tendință de scăderea temperaturilor, însemnată.
Moldova va avea parte de oscilații ale temperaturilor, în jurul mediei de 10-11 grade. Nici Dobrogea nu scapă de temperaturi scăzute, între 5 și 7 grade. La sfârșitul săptămânii vor coborî spre o medie regională de 2-3 grade. Zona de sud a țării, Muntenia va avea un un regim termic apropiat de cel climatologic. Media temperaturilor va fi între 10-14 grade, ziua şi 2-5 grade, noaptea.
În sud-estul țării, în Oltenia, vremea se va răci treptat. Răcirea va determina un regim termic apropiat de cel climatologic specific perioadei din an,. Media teperaturilor va fi de 11-13 grade, ziua şi 3-6 grade, noaptea.
Pentru pasionații de munte, ANM anunță vreme ușor mai caldă decât ar fi normal, cu maxime în medie de 6-10 grade și minime pozitive spre 2-3 grade în cea mai mare parte a zonei montane. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor sub formă de ploi, lapovițe și ninsori va fi mai mare.