Specialiștii de la Agenția Națională de Meteorologie au anunțat cum va fi prognoza meteo până pe data de 5 septembrie 2022. În perioada următoare vremea se va menține caldă, iar temperaturile vor fi ridicate. Unde te poți duce să te bucuri de un sejur la munte sau la mare.
Experții de la ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele 30 de zile. În cele patru săptămâni ce vor urma, temperaturile se mențin ridicate în Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală, iar valorile maxime vor fi cuprinse între 30 – 35 grade.
Valorile termice vor scădea în nordul Moldovei, Maramureș și în nordul Transilvaniei, unde va ploua pe arii mai extinse. De la mijlocul lunii un nou val cu vreme calduroasă și precipitaţii slabe cantitativ se va manifesta în majoritatea zonelor din țară.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nord-vestică a țării, dar mai ales în vestul Carpaților Meridionali și în zona Munților Apuseni. În restul țării cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, local deficitare în sud-est.
Valorile medii ale aerului vor fi mai mari decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice și vestice. Va ploua normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentrua ceastă săptămână, în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea sud-vestică a țării.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval, vor avea o tendință spre deficit în majoritatea regiunilor.