Meteo. Iarna face iar ravagii în România. Zonele în care ninsorile vor lovi din abundență
Va fi deosebit de rece perioada următoare. Pe continent, ploile cuprind sud-vestul teritoriului. În regiunile central-estice și central sud-estice va fi lapoviță în regiunile de câmpie și de deal, iar la munte o să ningă. În rest, așteptăm vreme mai frumoasă. La noi, din noaptea de 13 aprilie se răcește și sunt anunțate averse în majoritatea zonelor, pe alocuri însoțite de descărcări electrice. Excepție o să facă Moldova, unde va ploua doar pe spații mici. În schimb, vântul o să bată simțitor peste tot, cu intensificare în timpul ploilor.
Anunț meteo: Revine iarna. Unde lovesc ninsorile și frigul
Potrivit Administrației de Meteorologie (ANM), din noaptea de 13 februarie vremea se va răci accentuat și va deveni deosebit de rece pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua în cea mai mare parte a României. În zonele de munte vor predomina ninsorilor, iar în cursul nopții se vor semnala precipitații mixte, local în Maramureș, Transilvania și pe arii restrânse în Crișana.
Vremea de azi
Vom avea o zi rece. Va ploua în jumătatea de nord a țării, iar prin sud doar local și ne putem aștepta la descărcări electrice. La munte, precipitațiile se transformă treptat în ninsori, iar la altitudini mari va fi viscol. Și în restul zonelor vântul o să fie puternic. De pildă, în sud și în sud-est o să depășească 50 km/h, iar în Oltenia o să atingă chiar și 65 km/h, ceea ce va face ca senzația de frig să fie mai puternică. Maximele zilei pronesc de la 4 grade și se opresc la 13. Mai scăzute vor fi în dealurile vestice.
Se schimbă macazul și în Capitală
Din această noapte se schimbă vremea și în București. Vântul bate miercuri cu peste 40 km/h și vor fi condiții de ploaie. Maxima se oprește la 12 grade Celsius. Nici joi nu se schimbă prea mult situația; vremea rămâne deosebit de rece și vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Temperatura maximă va fi de 13 grade Celsius. Veștile bune vin despre vineri, când mai cresc ușor temperaturile, iar din când în când apare și soarele. Dimineața, în schimb, o să bată vântul tare, iar maxima ajunge la 15 grade Celsius.
Prognoza meteo la munte
Aici predomină ninsorile și se depune un nou strat de zăpadă, iar la altitudini de peste 1.500 de metri, în Carpații Meridionali și de Curbură, va fi viscol. Cantitățile de apă, local, vor depăși 15…20 l/mp.
- Sinaia – 5
- Predeal – 3
- Păltiniș – 1
- Stâna de Vale – 4