Specialiștii ANM spun cum va fi vremea în România în următoarele 2 săptămâni. Iată ce te așteaptă în toate regiunile țării. Care vor fi temperaturile minime și când va veni, de fapt, iarna.
Vremea se va răci până pe 30 septembrie şi se va menţine rece până spre 3 octombrie, apoi se va încălzi uşor, regimul termic devenind apropiat de cel normal în jurul datei de 5 octombrie, după care, uşor şi treptat, va marca o nouă scădere.
Astfel, temperaturile maxime vor avea medii de 27 de grade Celsius în prima zi a intervalului de prognoză, vor scădea spre 19 grade între 30 septembrie şi 2 octombrie, vor atinge 22 – 23 de grade în intervalul 4 – 6 octombrie, iar pe 10 octombrie vor fi de aproximativ 20 de grade. Va ploua pe 27 şi 28 septembrie, iar în restul intervalului de prognoză ploi slabe se vor semnala cu totul izolat.
Media temperaturilor maxime va fi în scădere accentuată la început, astfel încât în prima zi se vor înregistra 26 de grade Celsius, iar pe 29 septembrie doar 16 grade, valoare în jurul căreia se va menţine media temperaturilor maxime până pe 3 octombrie.
Ulterior, vremea se va încălzi uşor şi, până la finalul celei de a doua săptămâni, temperaturile diurne vor fi cuprinse între 19 şi 21 de grade.
Media temperaturilor maxime va scădea de la 19 grade pe 27 septembrie, până la 15 grade în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie, apoi va creşte din nou spre 18 – 19 grade, între 6 şi 10 octombrie.
Vremea se va răci accentuat la începutul primei săptămâni a intervalului de prognoză, iar maximele termice vor scădea de la o medie de 25 de grade în prima zi, spre 16 – 18 grade în perioada 28 septembrie – 3 octombrie, după care va urma o uşoară încălzire şi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în medie, între 19 şi 21 de grade.
În primele zile ale intervalului de prognoză vremea se va răci, astfel încât temperaturile maxime vor scădea de la 24 de grade în prima zi, până la 16 grade în intervalul 29 septembrie – 2 octombrie, când vremea va fi răcoroasă.
Apoi, se va încălzi şi pe 6 octombrie media maximelor va fi de 20 de grade Celsius, iar ulterior va marca o scădere uşoară, spre 18 grade pe 10 octombrie.