Specialiștii de la Administrația Națională a României au emis o nouă prognoză. Meteorologii au indicat faptul că urmează să ținem din nou piept unor temperaturi grele. De când vom îndura iar frigul? Românii au crezut că au scăpat de iarna grea.
Meteorologii au emis un cod galben de viscol și vânt puternic la munte. Rafelele ajung și la 100 km/h, iar avertizările sunt valabile pentru 21 de județe până în dimineața zilei de sâmbătă. Alerta intră în vigoare de azi, 28 ianuarie, la orele 10:00.
Atenționarea anunță la munte rafale care depășesc 80-100 de km/h, în special la altitudini de peste 1.700 de metri. Zona aceasta va fi cuprinsă de viscol, zăpadă troienită și vizibilitatea redusă.
Județele vizate sunt: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Vrancea, Covasna, Buzău, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Caraș Severin, Hunedoara, Alba și Cluj.
Intensificări ale vântului vor fi și în zonele mai joase de relief pe arii mai restrânse și în zonele mai joase de relief din Transilvania și Oltenia. Noaptea de sâmbătă spre duminică va aduce un vânt cu intensificări în cea mai mare parte a țării, mai ales la munte, unde va fi viscol.
După aceste zile, vremea își va reveni la normal și la temperaturile obișnuite perioadei în care ne aflăm. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centru și nordul țării, unde temporar se vor semnala precipitații, iar izolat vor fi condiții de polei.
Cerul va fi variabil în restul teritoriului, iar probabilitatea pentru precipitații va fi redusă. La București se anunță o temperatură maximă de 8-9 grade Celsius, iar cea minimă de -2/1 grade Celsius.
Meteorologii au emis o avertizare de viscol în zona de munte. Detaliile sunt valabile în perioada cuprinsă între: 28 ianuarie, ora 10 – 29 ianuarie, ora 08.
„Interval de valabilitate: 28 ianuarie, ora 10 – 29 ianuarie, ora 08. Fenomene vizate: viscol. Zone afectate: la munte, la altitudini de peste 1700 m. În intervalul menționat, la munte, în special la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, va fi viscol, zăpada troienită și vizibilitatea redusă.
Notă: Vineri (28 ianuarie), pe arii restrânse, intensificări ale vântului vor fi și în zonele mai joase de relief din Transilvania și Oltenia, cu viteze de 45…55 km/h. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (29/30 ianuarie), vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, dar îndeosebi la munte, unde va fi viscol”, arată site-ul oficial anm.ro.