19 ian. 2022 | 14:37

Meteo ANM. Când se întorc ninsorile în România. Zonele vizate de zăpadă și ger cumplit

Vremea Meteo
Meteo ANM. Când se întorc ninsorile în România. Zonele vizate de zăpadă și ger cumplit
Meteo ANM. Cand se intorc ninsorile in Romania. Zonele vizate de zapada si ger cumplit

Specialitștii de la Agenția Națională de Meteorologie au făcut un anunț important privind cum va fi vremea în următoarele zile. Vântul va sufla ușor, iar temperaturile vor fi puțin mai ridicate față de cele obișnuite acestui interval de timp. Când se întorc ninsorile în România și în ce regiuni va fi mai cald.

Când vin ninsorile în România

Vești bune pentru pasionații sporturilor de iarnă. Ninsorile și gerul se întorc în România începând de vineri, 21 ianuarie, în zonele montane ale țării. În regiunile de sud-est, vremea se încălzeşte uşor în următoarele zile, iar temperaturile maxime vor fi de 10 grade Celsius, cu dimineţi şi nopţi geroase.

Potrivit specialiștilor de la Administraţia Naţionale de meteorologie (ANM), vremea va fi în general frumoasă, dar rece dimineaţa şi noaptea. Miercuri, 19 ianuarie, cerul va fi variabil în zonele extracarpatice, iar în restul țării cerul va fi înnorat.

Vine gerul în România? Se vor înregistra ninsori slabe îndeosebi în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, iar trecător şi în est şi sud-est. Meteorologii se așteaptă la valori termice maxime cuprinse între -3 şi 5 grade Celsius.

„Astăzi, o vreme apropiată de normalul termic. Vom mai avea intensificări ale vântului la munte, însă nu la vitezele pe care le-am înregistrat în ultimele 48 de ore. Vorbim, pe parcursul nopții care urmează, de viteze între 70-80 km/oră pe crestele Carpaților Orientali și Meridionali. Temporar viteze de 50-55 km/h în partea de est a țării dar și în zona litoralului”, a declarat directorul ANM Elena Mateescu la Antena 3.

Cum fi vremea în weekendul 21 – 23 ianuarie 2022

Temperaturile minime se vor situa între -11 şi -1 grad Celsius, cu valori mai scăzute în depresiunile intramontane. În zonele de vest şi centru se va lăsa ceață, pe alocuri.

În Capitală, experții în meteorologie anunţă vreme puțin mai caldă și frumoasă, cu cer senin și intensificări ușoare ale vântului. Temperatura maximă va fi de 4-5 grade Celsius, iar cea minimă de -6 sau -4 grade Celsius.

Joi, 20 ianuarie, rafalele vor depăşi 90-100 km/h pe crestele montane, spulberând zăpada, iar în restul zonelor vor fi viteze, în general, între 40 şi 60 km/h. În zonele de vest, nord şi centru, cerul va fi noros şi va ninge pe alocuri.

Temperaturile maxime vor fi între 0 şi 10 grade Celsius, iar cele minime între minus 8 şi 2 grade Celsius, uşor mai scăzute în depresiuni. Şi în Capitală vremea se va încălzi, cerul va fi variabil iar vântul va sufla moderat, cu valori maxime de 7-8 grade Celsius, iar cele minimi de -2 sau 0 grade.

„De vineri, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât să consemnăm valori spre -14…-15 grade Celsius în zonele depresionare. Vântul va sufla tare în zona montană cu rafale de 80-100 de km/h la altitudini mari, unde zăpada va fi viscolită și nu în ultimul rând este posibil să consemnăm și precipitații sub formă de ninsoare, predominant în zonele intracarpatice.”, a completat specialistul la Antena 3.

În weekendul 21 – 23 ianuarie, vremea se răcește considerabil. Temperaturile vor scădea, iar un nou val polar va traversa România. Vin ninsori puternice în zonele de munte, spre bucuria iubitorilor de iarnă.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Se schimbă harta României. UDMR a anunțat deja
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
România NU scapă de Călin Georgescu. Crin Antonescu aruncă bomba. Abia asta e periculos
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro