08 feb. 2022 | 14:11

Meteo ANM. Cod portocaliu de viscol în țară. Zonele unde vor fi troiene ca în basme

Vremea Meteo
Meteo ANM. Cod portocaliu de viscol în țară. Zonele unde vor fi troiene ca în basme

Specialiștii de la Administrația Națională de Meterologie au emis o nouă prognoză pentru perioada următoare. Meteorologii vin cu avertizări de cod portocaliu de viscol în unele zone ale țării. Unde vor fi troiene de zăpadă ca în basme? Avertizarea meteo cuprinde nu mai puțin de 14 județe. În ce zile este valabil anunțul și până la ce oră? Iată mai multe detalii despre vremea ce urmează!

Meteo ANM: avertizare de cod portocaliu de viscol

Meteorologii au emis în cursul zilei de marți o atenționare de cod portocaliu de vânt în zona Carpaților Meridionali și de Curbură. În Moldova și Dobrogea este cod galben. Conform specialiștilor, va fi viscol puternic la altitudini de peste 1.600 de metri.

Codul portocaliu este în vigoare până marți, la orele 20:00. În intervalul menționat va sufla vântul tare, cu rafale de peste 120-140 de km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută.

Nu sunt recomandate drumețiile în zonele indicate mai sus în această perioadă. Tot până la orele 20:00, în Dobrogea estul Munteniei, Moldova, Carpații Meridionali și de Curbură vântul va avea intensificări de peste 70 km/h la munte. După orele 20:00 va intra în vigoare un cod galben de visol.

În rest, tot teritoriul României este cuprins de temperaturi bune, chiar și peste media perioadei în care ne aflăm. Meteorologii au indicat că avem parte de o iarnă foarte liniștită și ușoară față de alți ani.

Anunțul specialiștilor?

Specialiștii ANM au mai indicat intensificări ale vântului pe alocuri, dar mai ales în centrul și sud-vestul țării. Rafalele puternice își vor face apariția în vârful munților.

Cod Galben: Interval de valabilitate: 08 februarie, ora 11– 08 februarie, ora 20 Fenomene vizate:intensificări ale vântului
Zone afectate: Dobrogea, estul Munteniei, Moldova, Carpații Meridionali și de Curbură. În intervalul menționat, în Dobrogea, estul Munteniei și în Moldova, vântul va avea intensificări cu rafale de 55…65 km/h și pe suprafețe restrânse de peste 70 km/h.

În Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor depăși 70…80 km/h. Notă: Intensificări ale vântului cu viteze în general de 50…55 km/h, vor fi pe alocuri și în restul teritoriului, dar mai ales în centru și sud-vest.

Cod Portocaliu Interval de valabilitate: 08 februarie, ora 11– 08 februarie, ora 20 Fenomene și zone vizate: viscol puternic la altitudini de peste 1600 m în Carpații Meridionali și de Curbură În intervalul menționat, la altitudini de peste 1600 m în Carpații Meridionali și de Curburăvântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută. (Sursa: meteoromânia.ro)