Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de vreme rea în unele zone din România. Aceasta este valabilă începând de miercuri, 25 mai, ora 12:00 până joi, 26 mai, ora 08:00. Ce zone sunt vizate?
Zonele care se află sub avertizarea de cod galben de vremea rea sunt Maramureș, Transilvania, local în zona de munte, iar îndeosebi spre seară și noaptea în Banat, Crișana și nordul Moldovei.
Potrivit meteorologilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin descărcări electrice frecvente, vijelii cu viteze de 55-70 km/h și pe arii restrânse 80-90 km/h, intensificări de scurtă durată a vântului, izolat grindină și averse torențiale.
Cantitățile de apă vor depăși în unele zone 15-20 l/mp, iar izolat 30 l/mp. Fenomenele meteorologice vor avea loc pe arii restrânse în noaptea de miercuri spre joi, iar în restul teritoriului pe parcursul zilei de joi. Ele vor fi cel mai frecvente în regiunile sud-estice.
Județele care se află sub avertizarea meteorologilor de cod galben de vreme rea sunt: Satu Mare, Bihor, Arad, Timișoara, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița Năsăud, Mureș, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Suceava, Botoșani.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, vremea se va încălzi semnificativ în aproape toată țara. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 34 de grade Celsius. Excepție vor face delta și litoralul, unde temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 22 de grade Celsius.
În nord, nord-vest și centru, la orele amiezii, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate. Local vor fi averse cu caracter torențial și frecvente descărcări electrice.
În unele zone, cantitățile de apă vor fi însemnate și vor fi condiții de grindină. Cerul va fi variabil în restul teritoriului. Vântul va prezenta intensificări la munte și temporar în Dobrogea, Moldova, estul Munteniei și Banat, însă de scurtă durată. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 9 și 19 grade Celsius.
În Capitală, vremea va fi frumoasă și se va încălzi, spun meteorologii. Vântul va sufla slab și moderat, cerul va fi variabil, iar temperatura maximă anunțată va fi în jur de 29 de grade Celsius. Pe de cealaltă parte, temperatura minimă va fi de 12-14 grade Celsius.