De la îmblânzirea primilor cai, în Kazahstan în urmă cu aproximativ 5.500 de ani, au apărut mai multe meserii. Una din acestea este potcovăritul. Cele mai vechi forme de potcoave pot fi găsite încă din anul 400 î.Hr. Materialele folosite variau de la plante, piele crudă și unelte de curea din piele denumite de romani „hipposandale”. În Asia antică, călăreții își echipau caii cu potcoave confecționate din plante țesute. Potcovăritul cailor a devenit astfel o necesitate, care a dăinuit până în zilele noastre. Se pare că potcovăritul a devenit, în zilele noastre, meseria uitată cu care un român a dat lovitura.
Conform cercetărilor recente, primul cal ar fi fost îmblânzit cu aproape 5.000 de ani în urmă, în zona Kazahstanului. De atunci, oamenii au realizat necesitatea acestui nou meșteșug, datorită deteriorării rapide a copitelor cailor.
Prima atestare oficială a meșteșugului, în 400 î.Hr., arată primele forme de potcoave. Potcoavele nu erau doar pentru protecție, ci și pentru a calma rănile pe care calul le-ar fi putut suferi în timpul activităților sale.
În mai multe părți ale Europei de Nord, caii au avut dificultăți în a se adapta la teren. Acest lucru a dat naștere meșteșugului de a bate cuie în poatcoave, acum din metal, în jurul secolelor al șaselea și al șaptelea.
Dovezile arheologice descoperite pe tot globul indică faptul că civilizațiile antice erau conștiente de necesitatea de a dota copitele cailor cu un fel de echipament de protecție. Aceste prototipuri de unelte au devenit precursorul potcoavelor moderne folosite pentru a proteja copitele în zilele noastre.
Invenția potcoavei a pornit de la faptul că aceste animalele de muncă erau expuse zilnic la condiții dure. Majoritatea acestora duceau la ruperea sau deteriorarea excesivă a copitelor lor. Prin asigurarea unei protecții suficiente, caii au devenit mai ușor de folosit pentru perioade mai lungi de timp.
Mai există și un alt motiv din care invenția potcoavei s-a transformat într-un moment crucial în istorie. Și anume faptul că animalele având echipament de protecție a picioarelor alergau mai repede în comparație cu caii din sălbăticie.
Istoria potcoavei este o narațiune puțin întortocheată, și astăzi. Istoricii au dificultăți în a se pune de acord asupra mai multor relatări despre momentul în care a început potcovitul cailor. Potcoavele din fontă sunt deosebit de greu de datat.
Mai ales în condițiile în care astfel de materiale erau de obicei refolosite pentru a crea arme și alte forme de artizanat din metal. Acest lucru a dus la faptul că descoperirile arheologice au devenit atât de rare.
Cu alte cuvinte, începutul unei astfel de practici a devenit greu de dovedit. Chiar și istoria domesticirii cailor este un subiect complicat. Consensul actual este că prima dată caii au fost călăriți în jurul anului 3.500 î.Hr.
Practicată inclusiv pe teritoriul României, încă de pe vremea primelor civilizații de aici, potcovitul a fost un meșteșug extrem de important. În anii comunismului această meserie era practicată, mai ales în zonele rurale, de țărani, care moșteneau meșteșugul din tată-n fiu meseria.
După 1989, și mai ales după marea industrializare din anii de tristă amintire, caii au dispărut treptat din muncile agricole. Dar, cu toate astea, în 2022 un român s-a apucat din nou de această meserie uitată, și se pare că are și succes.
Românul, originar din Buzău, avea să practice această meserie, dar nu în România, dar odată revenit a constatat că este nevoie de genul acesta de meserie, și din acest motiv s-a apucat de asta:
„Am mers în câteva locuri din țară unde sunt folosiți caii pentru echitație. Acolo am vazut starea precară a copitelor. Și atunci am decis că ar fi cazul să vin acasă și încetul cu încetul să mă ocup și de caii noștri de acasă.
Copita calului trebuie curaţată nici mult, dar nici puţin. Cu mare atenţie curăţăm copita. După ce am ales potcoava potrivită, am format-o după copită, acum urmează să o prindem în cuie.
Pentru un potcovit simplu, adică un curățat, scurtat și bătut de potcoave drepte, ca cele de aici, fără a mai pune pastile vidia, costă undeva între 300 și 350 de lei.”, povestește românul.
Deși, aparent, nu este o meserie bănoasă, românul nostru spune că lucrurile au început să se miște, iar banii au început să vină. Așadar, deși o meserie aparent perimată, încă își mai găsește locul într-o lume a tehnologiei și a industrializării excesive.