Mesajul lui Cătălin Măruță, după ce în ultima vreme s-a zvonit că e aproape de o plecare de la PRO TV. Ce a anunțat prezentatorul de televiziune?
Cătălin Măruță a ajuns la PRO TV în anul 2007, unde a prezentat același format de emisiune până azi: ”La Măruță”, în trecut show-ul purtând denumirea de ”Happy Hour”. Până să ajungă la PRO, a călcat pragul Televiziunii Române, lucând în paralel la postul de radio Activ FM. De asemenea, în trecut a mai prezentat emisiuni la TVR 2, iar în anul 2005 a colaborat cu Realitatea TV, unde a prezentat ”Trezește-te la Realitate cu Măruță”, loc în care nu a ”poposit” prea mult. Drumurile l-au adus în familia PRO TV, unde își prezintă emisiunea de 11 ani, pe vestita canapea.
În unele perioade, niciun post concurent nu a avut șansa să îl ajungă ca rating. Spre exemplu, când l-a avut invitat pe magicianul Cristian Gog, care s-a jucat de-a ruleta rusească în emisiune. Momente și momente, căci de atunci, mai rar ca acela. Emisiunea lui Măruță a fost detronată, ușor, de ”Teo Show”, care nu prezenta niciun pericol până acum pentru PRO TV, concurență directă fiindu-i ”Acces Direct”. La un moment dat, conform libertatea.ro, la urechile tuturor a ajuns zvonul că prezentatorul TV a fost ”tras de mânecă” de șefi. Aceștia i-au cerut ”revigorarea” emisiunii, altminteri scoaterea ei din grilă.
Zvonurile curg, Măruță rămâne pe poziții. Prezentatorul TV a pus capăt supozițiilor în cea mai recentă postare pe Instagram. În fotografie apare el, zâmbitor din cale afară, tăind în aer un măr.
Ca descriere a imaginii a ales mesajul: ”Nu e o reclamă la cuțit, e o invitație la zâmbit… ? #de11ani #LaMaruta #ProTv ……….”, care stopează toate ipotezele lansate până în prezent.