Voyager 1 călătorește de câteva decenii prin sistemul solar nevăzut, iar când se va întâlni cu o rasă mai avansată, are câte un mesaj de la fiecare popor. Astfel, extratereștrii ne vor înțelege intențiile pașnice.
La momentul în care NASA a lansat în spațiu sondele Voyager 1 și 2, dr. Carl Sagan, de la Universitatea Cornell, a fost desemnat să transmită mesajul planetei noastre către cei la care vor ajunge sondele spațiale. „Mesajele interstelare”, așa cum au ajuns să fie toate acestea cunoscute, au fost adunate de Linda Salzman Sagan.
„De-a lungul întregii perioade Voyager, toate deciziile au fost bazate pe presupunerea că există două audiențe pentru care e pregătit mesajul: cei care trăiesc pe Pământ și cei care trăiesc pe alte planete, în sisteme solare îndepărtate”, a declarat Linda în cartea „Murmurs of Earth”. NASA a publicat toate mesajele online, în engleză, ca să vezi cu ce vorbe sunt întâmpinați extratereștrii, dacă vor fi vreodată.
În franceză este doar „salutare, tuturor”, în timp ce în engleză avem „salutări de la copiii planetei Pământ”. În armeană a fost mesajul „tuturor celor care există în Univers, salutări”, iar în cehă: „Dragi prieteni, vă dorim tot ce-i mai bine”. Și da, am ajuns și la români, unguri, turci, în mod special, și la alții în mod obișnuit.
De la români a fost doar „salutări la toată lumea”, pe când ungurii au spus: „Trimitem salutări în limba maghiară tuturor iubitorilor de pace din Univers”, iar turcii au avut o abordare similară prin mesajul: „Dragi prieteni vorbitori de turcă, fie ca bucuria dimineții să vă îndrume”. Același apel la prieteni vorbitori de-aceeași limbă mai găsești și în kanareză, dialect din India: „Salutări. În numele vorbitorilor de kanareză, «gânduri bune». Și de la oamenii din Quechua avem: „Salutări tuturor de pe acest Pământ, în limba Quechua”.
Cred că este de apreciat că în coreeană a fost textul: „Ce faceți?”, poate singurul mesaj care să ne arate că-n Univers nu e vorba doar de noi. Poți vedea toate aceste vorbe aici.
Voyager 1 s-a întâlnit cu Jupiter în martie 1979, iar cu Saturn în noiembrie 1980. În 2007, nava spațială a câștigat titlul de cel mai îndepărtat obiect construit de oameni din sistemul nostru solar. Înainte ca sonda să ajungă în spațiu, singurii vulcani activi cunoscuți erau aici, pe Pământ. Însă Voyager 1 a surprins opt vulcani care au erupt pe luna lui Jupiter.
Ai putea spune că munca mai dificilă abia acum începe, odată cu apropierea de următoarea stea, dar nu mai devreme de 40.000 de ani, asta cu toate că viteza sa este de 45 km/s. Ed Stone, cercetător în echipa Voyager încă de când a fost începută în 1972, a declarat pentru Space.com că nava trimisă de NASA va străbate centrul galaxiei noastre pentru următoarele miliarde de ani, iar noi vom primi informații despre mediul interstelar atât timp cât Voyager 1 va rămâne funcțională.
“Misiunea lui Voyager a fost să arate cât de diverse sunt planetele și lunile, inelele și câmpurile magnetice ale planetelor. Vederea noastră terracentrică era cu mult mai îngustă decât realitatea”, a adăugat Stone.
Sonda 1 a descoperit și că radiația cosmică este incredibil de intensă dincolo de câmpul magnetic de protecție asigurat de Soare. Aceasta dezvăluie, de asemenea, modul în care “vântul” particulelor de la Soare interacționează cu “vânturile” solare ale altor stele.
Între timp, Voyager 2 studiază mediul înconjurător aproape de marginea sistemului solar. După ce va intra în spațiul interstelar, Voyager 2 va face propriile măsurători, dezvăluind mai multe despre această regiune misterioasă.