Mersul pe jos nu ”face piciorul frumos”: concluzia șocantă a unui studiu legat de efortul fizic
Pare că dintotdeauna a existat afirmația că parcurgerea zilnică a zece mii de pași facilitează slăbitul. Realitatea însă, este cu totul alta.
Într-o lume ideală, dacă mergi pe jos suficient, slăbești. Conform unui studiu recent însă, respectiva premisă este una greșită care tocmai a fost dezmințită cu argumente practice. Universitatea Bigham Young a realizat o analiză într-un mediu controlat pentru a ajunge la niște concluzii obiective legate de relația dintre pierderea unor kilograme și parcurgerea unei distanțe la pas. Mai precis, s-a dorit verificarea afirmației că după 10.000 de pași zilnic poți slăbi fără vreo dietă sau altă formă de regim.
Din păcate pentru participanții la studiu și în mod șocant pentru cei care l-au efectuat, participanții la studiu s-au îngrășat. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătătorii i-au împărțit pe studenți în trei grupuri și i-au instruit să meargă 10.000, 12.500 și respectiv 15.000 de pași șase zile pe săptămână timp de 24 de săptămâni. La final, autorii studiului au observat că numerele mari de pași nu au fost suficiente pentru a-i împiedica pe studenți să ia în greutate în medie 1,5 kg pe durata celor 24 de săptămâni.
Este important de reținut că, la baza studiului, s-a aflat informația desprinsă din câteva studii anterioare. Acelea confirmatul faptul că, în condiții normale, studenții se îngrașă între 1 și 4 kg în timpul primului an de facultate. Ei au vrut să afle dacă mersul pe jos este suficient pentru desființarea acelui trend confirmat științific.
„Exercițiul fizic singur nu este mereu cel mai eficace mod de a pierde din greutate”, a spus în sumarul studiului postat pe situl universității Bruce Bailey, profesor de specialitate la BYU. „Număratul pașilor poate aduce beneficii în creșterea activității fizice, dar studiul nostru a arătat că nu se va traduce în menținerea greutății sau prevenirea creșterii ei”, a confirmat Bailey.
Același cercetător a insistat însă pe faptul că există numeroase alte beneficii, dincolo de slăbit, dacă te ambiționezi să efectuezi în fiecare zi un număr semnificativ de pași. „Chiar dacă nu va împiedica de la sine creșterea în greutate, mai mulți pași sunt buni pentru tine”, a spus Bailey.