„În timp ce-l strângeam la piept pe primul meu copil, știam că îl pierd pe al doilea”, a scris Meghan Markle, într-un articol pentru New York Times. Aceasta a povestit despre avortul spontan și cum l-a văzut pe Harry plângând cu lacrimi de sânge.
Meghan Markle a dezvăluit astăzi că a suferit un avort spontan în timpul lunii iulie, într-un articol pe care l-a scris pentru un ziar american. Ducesa de Sussex a spus că și-a pierdut al doilea copil după ce a simțit „o crampă ascuțită”, în timp ce îi schimba scutecul fiului ei, Archie. Ea a descris că, în vreme ce se afla la spital, era sfâșiată urmărindu-și soțul „cum i se rupe inima, în vreme ce încercam să-ți țin laolaltă bucățile sfărâmate ale sufletului meu”.
În continuare, ea a spus: „După ce i-am schimbat scutecul, am simțit o crampă ascuțită. Am căzut pe podea cu el în brațe, fredonand un cântec de leagăn pentru a ne menține pe amândoi calmi. Tonul meu vesel era în contrast cu sentimentul pe care îl aveam, anume că ceva nu era în regulă”.
„Știam, în timp ce îmi strângeam la piept primul copil, că îl pierd pe al doilea”, a continuat ea.
Meghan a devoalat că s-a întâmplat într-o dimineață de iulie, care „a început la fel de obișnuit ca orice altă zi”. Ducesa a spus că s-a trezit, a hrănit câinii, a ordonat hainele și creioanele lui Archie, apoi „mi-am prins părul într-o coadă de cal și l-am luat pe fiul meu din pătuțul lui”.
Când a ajuns la cel mic pentru a-i schimba scutecul, a simțit o durere puternică în stomac și a căzut pe podea, ținând la piept o viață, pe Archie, în timp ce pierdea o alta, pe cea din pântece.
„Câteva ore mai târziu, m-am întins pe un pat de spital, ținându-l pe soțul meu de mână. I-am simțit palma și i-am sărutat încheieturile, ambele umede de lacrimi. Uitându-mă la pereții albi și reci, ochii mei străluceau. Am încercat să-mi imaginez cum ne-am vindeca, cum am putea trece vreodată peste asta”, potrivit dailymail.co.uk.
La data de 6 mai 2019, s-a născut Archie Mountbatten-Windsor, fiul lui Meghan Markle și Prințului Harry.