Potrivit Daily Mail, Meghan Markle a fost acuzată de un expert regal că ar fi batjocorit-o pe regina Elisabeta și că ”a arătat ce crede cu adevărat” despre coroană.
Astfel, biograful regal pe nume Angela Levin a avut o reacție cu privire la clipul Ducesei de Sussex, lansat pentru cea de-a 40-a aniversare, în care Meghan Markle a stat de vorbă cu vedeta de la Hollywood, Melissa McCarthy. Angela Levin a fost de părere că în cadrul conversației a fost sugerat faptul că Meghan o ironizează pe Regină, transformând în caricatură obiceiurile ei de băut ceai, dar și tradiția de a purta ”pălărie și mănuși”.
Meghan a folosit videoclipul distribuit pe site-ul fundației caritabile, Archwell, ca să promoveze noua inițiativă menită să încurajeze femeile să revină la muncă după pandemie.
Pe Twitter, Angela Levin a reacționat:
„Altcineva mai crede că Meghan și prietena ei Melissa McCartney au batjocorit-o pe regină în videoclipul zilei de naștere?
„Amândouă țineau ceașcă și farfurie de modă veche precum cele postate de Meghan pe blogul ei după prima întâlnire cu regina. Melissa soarbe din ceașcă purtând pălărie de lux și mănuși?”, a mai spus aceasta.
„Batjocura arată ce crede ea despre Familia Regală. Are ceea ce și-a dorit și îndrăznește să creadă că ne poate depăși pe toți”, a mai zis experta.
Într-o oarecare măsură, Robert Jobson, biograf regal, a fost de acord Angela Levin și a notat pe Twitter.
„Poate ( o batjocorește pe regină). Cu siguranță, face glume pe seama britanicilor … cu o caricatură învechită.”
O altă persoană a spus: „Nu doar pe regină, ci și cultura britanică în opinia mea.”
Altcineva a comentat: „Ar fi trebuit să fie amuzantă – nu să o batjocorească pe Majestatea Sa. Doar opinia mea”.
Pentru noua ei campanie denumită „40×40”, Meghan Markle le-a cerut celor 40 de activiști, sportivi, artiști și lideri mondiali implicați să ofere 40 de minute de mentorat pentru femeile care reintră pe piața muncii.
De altfel, Meghan Markle a scris o scrisoare de intenție despre noua sa inițiativă, afirmând că atunci când se gândește la împlinirea celor 40 de ani, a realizat că ”timpul” este „printre cele mai mari și esențiale daruri ale noastre”, în special „timpul petrecut în slujba altora, știind că poate contribui la o schimbare incredibilă ”.
Amintim că în urmă cu două luni, Meghan Markle a adus pe lume pe al doilea copil, Lilibet (prescurtarea numelui Reginei).