Dmitri Medvedev spune că „românii nu sunt o națiune”, după ce UE a cerut Rusiei să restituie Tezaurul României. Potrivit acestuia, solicitarea este o adevărată „obrăznicie”.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a reacționat dur în cursul zilei de astăzi după ce a aflat de decizie Uniunii Europene de a cere Rusiei să restituie Tezaurul României.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Dmitri Medvedev a precizat că „românii nu sunt o națiune”. De asemenea, el mai spune că guvernul sovietic a naționalizat în anul 1918 Tezaurul României pentru „comportamentul necorespunzător” al României.
„Românii, după cum se știe, nu sunt o națiune, ci un mod de viață. Părea că nu ne mai poate surprinde nimic. Liderii europeni – idioți, slabi, nimicuri. Dar nu, ne-au dat un motiv din nou. Vor să returneze aurul României.
România a acceptat acest lucru și apoi a primit de la noi renunțarea la reparațiile pentru perioada sa nazistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei bine, acum, din nou, apetitul s-a reînviat la diferiți idioți din Parlamentul European”, a scris Medvedev pe pagina sa de Vkontakte.
Comentariile fostului președinte și premier rus vin după declarațiile Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe. Conform acesteia, România dorește să-și rezolve problemele economice pe seama Rusiei prin primirea Tezaurului înapoi.
De asemenea, ea spune că, de fapt, datoriile României față de Rusia ar depăși de 25 de ori valoarea întregului Tezaur românesc.
„România încearcă să pună pe umerii Rusiei datoriile sale fantomă vechi de un secol, ca să amelioreze starea dezastruoasă a economiei sale naţionale”, a scris Zaharova într-o postare făcută pe canalul său de Telegram.
Reacțiile oficialilor ruși vin în contextul în care UE a votat joi o rezoluție potrivit căreia Rusia trebuie să returneze integral Tezaurul României.
Pe de cealaltă parte, Komsomolskaia Pravda o citează pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe și spune că, în 1949, Moscova i-a iertat României aproape toată datoria sa pentru distrugerile provocate în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.
Mai mult, publicația rusă a mai precizat că România a cerut Rusiei plata a 4 miliarde de euro în contul tezaurului său.