Medicii reușesc să surprindă oamenii obișnuiți în anumite situații. O astfel de întâmplare pare de-a dreptul ireală. Medicul care s-a operat singur a povestit prin ce chinuri groaznice a trecut. Operația pe care și-a făcut-o a fost una aparent simplă, dar atunci când ești propriul pacient, lucrurile se complică în mod iremediabil.
„Cine ar putea să mă ajute?”, s-a întrebat chirurgul rus Leonid Rogozov în momentul apariției primelor simptome. El făcea parte dintr-o echipă care a întreprins cea de-a șasea expediție sovietică în Antarctica. La momentul respectiv, medicul avea 27 de ani și se afla la baza Novolazarevskaya alături de alți 12 bărbați. Vreme de un an, echipa trebuia să asigure permanența în bază.
Undeva spre sfârșitul lunii aprilie a anului 1961, Leonid Rogozov a început să simtă unele dureri. Fiind singurul medic din cadrul expediției a fost nevoit să-și stabilească singur diagnosticul. „E apendicită”, și-a spus rusul speriat. La puțin timp după a realizat că un asemenea anunț i-ar fi panicat pe colegii si de muncă. Drept urmare, a început să își monitorizeze starea de sănătate.
Tânărul spera ca lucrurile să rezolve, iar durerile să dispară. Evident, nu s-a întâmplat asta. Starea sa de sănătate s-a agravat, iar decizia nu putea fi decât una singură. Intervenția chirurgicală. Leonid Rogozov a pus la punct toate detaliile operației pe care urma să o sufere. Și-a înștiințat colegii de expediție și a decis ca totul să se producă pe 1 mai 1961. Ziua Internațională a Muncii, sărbătoare sfântă pentru sovietici, urma să fie una unică pentru Rogozov.
Intervenția chirurgicală a început la ora 2:00. Medicul de 27 de ani a fost asistat de doi colegi fără nicio experiență în domeniu. S-a operat cu greu. După prima jumătate de oră au început să apară amețelile, iar durerile erau mari. Și-a continuat intervenția chirurgicală. A durat o oră și 40 de minute, iar la final a avut nevoie de mai multe zile de odihnă.
După o săptămână petrecută în pat, starea de sănătate a medicului care s-a operat singur s-a îmbunătățit, iar după alte câteva zile a început să-și reia activitatea. Medicul a rezistat până la capătul expediției, iar după ce a revenit în URSS, a spus că aceasta a fost o adevărată renaștere pentru el.
Până în 1984, a lucrat la mai multe spitale din Leningrad. În perioada 1984 – 2000, Rogozov a condus Institutul de Pneumologie din Sankt Petersburg. Leonid Rogozov a murit în anul 2000, la vârsta de 66 de ani, din cauza unui cancer la plămâni.