Medicamentele care au dispărut din farmacii. Mulți români sunt disperați

de: Sabina Anastasia
24 10. 2022

Piața medicamentelor din România se confruntă cu o adevărată criză. Și este doar începutul. Producătorii din industria farmaceutică au avertizat încă din vară că sute de medicamente riscă să dispară de pe piață. Mulți români sunt deja disperați. Vezi care sunt medicamentele care au dispărut din farmacii.

Medicamentele care au dispărut din farmacii

Încă din luna iulie, producătorii de medicamente din România au avertizat cu privire la dispariția de pe piață a sute de pastile. Fenomenul a fost pus pe seama scumpirilor la materialele care se folosesc în cazul producției. Criza din industria farmaceutică este deja resimțită din plin. Mulți români au intrat în panică.

„În ultima perioadă, am văzut că lipsesc foarte multe medicamente pe viroze respiratorii şi alte patologii, cum ar fi chiar şi diabet. Noi încercăm să le oprim reţetele şi să revenim cu un apel către dânşii (clienți – n.r.), să revină pentru a li se oferi medicaţia”, a spus asistentul de farmacie Laura Zlătan.

Angajații din farmacii spun că trăiesc cu speranța că medicamentele vor fi, în cele din urmă, livrate. Nimeni nu știe, însă, cât va dura procedura. În vară, producătorii atrăgeau atenția că perioada de livrare a unor tratamente ar putea să fie prelungită chiar și cu un an de zile de la plasarea comenzii, din cauza crizei.

Peste 30 de medicamente lipsă de la raft

Peste 30 de medicamente au dispărut din farmaciile din România, în ultimele două luni de zile. Este vorba despre pastile administrate pacienților care prezintă probleme de respirație sau dermatologice. Nu mai sunt comercializate nici unele tratamente destinate pacienților bolnavi cronic.

„Eu zilnic iau Eutirox (tratament pentru glanda tiroidă – n.r.), pe care îl găsesc deocamdată. A fost anul trecut sau acum doi ani o penurie, dar acum s-a rezolvat. Normal că ne temem că această situaţie. Ar putea exista din nou. Oricum ne temem să trăim în ţara asta. Nu ştim ce se întâmplă de azi pe mâine”, a mărturisit o româncă, într-o intervenție televizată la Antena 3.

Vicepreședintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România, Daniel Bran, este de părere că actuala criză a medicamentelor se va accentua. Tratamentele care nu se mai găsesc la ora actuală în farmacii fac parte dintr-un prim val al crizei. În primăvară, lucrurile se vor agrava, este de părere reprezentantul APMGR.

Criza medicamentelor se va accentua

În fiecare lună, zeci de medicamente dispar. CEO-ul fabricii Terapia Cluj a avertizat, în urmă cu mai multe săptămâni, că tratamentele care costă sub prețul de 25 de lei ar putea să nu se mai găsească în farmacii. Totul, din cauza prețurilor la materialele folosite pentru producție în industria farmaceutică.

Chiar dacă unele costuri sunt mici, ele sunt reglementate de Ministerul Sănătății. Reprezentanții instituției guvernamentale trebuie să respecte directivele primite de la Uniunea Europeană. Dacă prețurile care se majorează nu pot fi ținute sub control, medicamentele nu vor mai fi la fel de accesibile ca până acum.

Flacoanele de plastic, de exemplu, au suferit creșteri de prețuri consistente. La fel s-a întâmplat și cu folia de aluminiu, care prezintă un cost de zece ori mai mare decât înainte de pandemie, potrivit CEO-ului Terapia Cluj, Dragoș Damian.