Infecția cu COVID-19 a devenit un obstacol în lupta pentru supraviețuire pentru milioane de oameni. Creșterea explozivă a cazurilor a creat panică și îngrijorare în rândul tuturor, motiv pentru care, tot mai mulți medici și autorități ne avertizează cu privire la respectarea regulilor vitale de igienă și protecție. Un semnal de alamă a fost tras și de către medicul infecționist Valeriu Gheorghiță, de la Spitalul Militar din București, care le explică oamenilor cum trebuie purtată masca de protecție pentru a fi eficientă.
Purtarea măștii de protecție a devenit cea mai puternică armă anti-COVID-19. Din păcate, deși mulți doctori au vorbit despre importanța sa, oamenii ignoră recomandările sau o folosesc incorect, ceea ce duce la explozia îmbolnăvirilor de coronavirus.
Pentru a beneficia de protecție maximă, medicul Valeriu Gheorghiță oferă câteva indicații prețioase care să vă protejeze de virusul ucigaș. Printre acestea, se numără purtarea măștii chirugicale o singură dată, fără a fi atinsă, mototolită sau transportată în locuri lipsite de protecție, precum buzunare, ghiozdane sau genți.
Specialistul de la Spitalul Militar face apel la responsabilitatea cetățenilor, recomandându-le să țină cont de toate măsurile de siguranță impuse de autorități.
„Mesajul nostru rămâne acela de a extinde cât se poate de mult purtarea măştii, indiferent că suntem în spaţii închise sau nu, ori de câte ori ieşim din casă trebuie să folosim masca de protecţie corect, care să acopere şi nasul şi gura.
Este important să reţinem aspectul legat de faptul că aceste măşti sunt de unică folosinţă, iar o mască mototolită, o mască pe care o punem în geantă, în buzunar şi o refolosim nu mai este o mască care să ne ofere un nivel de protecţie corespunzător.
Lăsând la o parte rolul măştii de protecţie, care este indiscutabil, este important să fim atenţi şi cu celelalte măsuri de prevenţie, cum ar fi menţinerea unei distanţe fizice de cel puţin un metru faţă de persoanele din jurul nostru, să evităm să stăm foarte mult timp în spaţii închise şi aglomerate, unde sunt alte persoane, să avem grijă la igiena mâinilor.
Este foarte important să ne spălăm dacă avem acces la apă şi săpun sau la soluţii dezinfectante mai ales după ce ieşim dintr-un mijloc de transport în comun, cum este de pildă metroul, care este foarte aglomerat şi unde punem mâna pe toate acele bare de sprijin.
Este important să evităm zonele supraaglomerate, să ne decalăm programul de la serviciu dacă putem şi cei care sunt cunoscuţi cu boli cronice sau persoanele vârstnice să stea acasă, să muncească de acasă şi să stea cât mai mult timp în casă”, a explicat medicul.
Pe de altă parte, medicul recomandă purtarea permanentă a măștii, indiferent de interlocutorul pe care îl avem în față. Acesta trage un semnal de alarmă cu privire la ritmul accelerat de transmitere a noului coronavirus, astfel că nu trebuie să mai existe loc de rușine sau de un grad de apropiere între persoane.
Specialistul ne încurajează să nu privim masca ca pe o barieră în comunicare, ci să fim preventivi, încercând să evităm un dezastru.
„Nu trebuie să reprezinte un factor de distanţare socială gestul de a-ţi pune o mască atunci când relaţionezi cu altă persoană, când stai de vorbă. Trebuie să înţelegem că în momentul de faţă vorbim despre o pandemie, vorbim despre o transmitere accelerată a acestei infecţii în comunitate şi că involuntar persoanele pot să fie purtătoare ale acestui virus şi să transmită la contacţii lor.
Cred că este o măsură care trebuie luată şi extinsă din prudenţă, care să nu trădeze şi să nu creeze animozităţi între persoane sau care să creeze o serie de bariere de comunicare. Trebuie să încercăm să fim înaintea epidemiei cu toate aceste măsuri şi să nu mai fim cu un pas în urmă, aşa cum suntem în momentul de faţă.
Pentru că, din păcate, noi reacţionăm practic la o situaţie dată şi nu avem o conduită preventivă cum ar trebuie de fapt să avem, tocmai pentru a nu ajunge în situaţia în care suntem la acest moment” a mai adăugat medicul infecționist, conform Agerpres.