Materia care poate fi înlocuită în toate școlile din România. Ministrul Educației a dat vestea
Anunț important pentru elevii din România. Anul școlar 2021 – 2022 ar putea aduce schimbări importante în programa școlară. Ce materie este în pericol de a fi scoasă din grilă.
Ce materie ar putea fi înlocuită în școlile din România
Pandemia de coronavirus a lăsat un impact incredibil asupra sistemului de învățământ al țării noastre. Recent, oficialii din cadrul Ministerului Educației au anunțat că ora de sport ar putea fi înlocuită cu o altă materie în toate școlile din România. Despre ce este vorba, de fapt?
Conform ministrului Educației, orele de Educație Fizică se desfășoară în aer liber, fără obligativitatea purtării măștii de protecție, în orașele în care incidența este mai mare de 2 la mie.
Cu toate acestea, din cauza condițiilor meteo nefavorabile din această perioadă, Sorin Cîmpeanu propune ca orele de sport din școli să fie înlocuite cu materia Educație pentru Viață.
În cazul în care această schimbare va fi adoptată și pusă în vigoare în instituțiile de învățământ din România, nu se știe, momentan, dacă profesorii de Educație Fizică vor fi cei care vor preda noua materie.
„Ordinul comun de ministru prevede în continuare posibilitatea derulării orelor de educație fizică în spații interioare, dacă rata de incidență în localitate este sub 2 la mie; peste 2 la mie, doar în spații exterioare fără mască de protecție.
Având în vedere și condițiile climatice, care sunt din ce în ce mai evidente, este clar că nu vor putea fi derulate orele de educație fizică în exterior din cauza condițiilor climatice nefavorabile. În acest sens, fiecare director de școală poate să suplinească aceste ore de educație fizică cu ore din disciplina Educație pentru viață, spre exemplu”, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.
Ce presupune materia Educație pentru Viață?
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a vorbit, pentru prima dată, despre noua disciplină în luna iunie 2021, anunțând atunci că Edcație pentru Viață va fi promovată ca fiind o materie obligatorie în școlile din România.
Asta nu este tot. Conform informațiilor oficialilor din cadrul ministerului, noua materie va fi structurată pe mai multe module. Astfel, fiecare disciplină va fi adaptată potrivit vârstei elevilor, de la clasa a V-a până la clasa a XII-a:
- Educație civică
- Educație sanitară
- Educație sexuală
- Educație pentru alimentație sănătoasă
- Educație pentru prim-ajutor
- Educație juridică
- Educație financiară
- Educație rutieră
- Educație civică
„În acest fel, vom putea armoniza necesitatea unui curriculum adaptat nevoilor societății actuale și, în special necesităților elevilor, evitând supraîncărcarea programei școlare cu un număr excesiv de discipline.
Pe principiul orei de religie, în cazul părinților care optează expres, în scris, pentru a-și retrage copiii de la modulul de Educație sexuală, elevii nu ar avea afectată nota obținută la “Educație pentru viața”, nota finală aferentă disciplinei urmând a fi calculată pe baza notelor obținute pentru n-1 module”, au explicat autoritățile din cadrul Ministerului Educației, conform edupedu.ro.