Mașina lui Cheloo, motiv de scandal între juratul iUmor și fani. Detaliul de la care a pornit totul
Juratul de la emisiunea iUmor a stârnit câteva reacții din partea fanilor săi de pe Facebook. De vină pare să fi fost un detaliu de la mașina lui Cheloo, pe care internauții cu ochi de vultur l-au reperat imediat.
Mașina lui Cheloo, motiv de scandal pe Facebook!
În câteva fotografii pe care le-a publicat pe contul său oficial se poate observa că mașina lui Cheloo a fost supusă unor modificări. Unele efectuate chiar recent, după cum o recunoaște și artistul.
„Îi mulțumesc lui Gabriel Onofrei pentru cele 6 zile de muncă cinstită acordate acestui Logan din 1996. Îi mulțumesc pentru prietenie”, e mesajul artistului, ce însoțește pozele publicate pe rețeaua socială.
Membrul trupei Paraziții a fost nevoit să meargă la un specialist în tuning de mașini, care îi este și prieten. Dar n-a durat mult până când s-au iscat și controversele. Fanii l-au întrebat de ce mașina sa are numere de Bulgaria, și nu de România, cum ar fi fost de așteptat. „Ai voie cu acest minunat camion prin centrul orașelor?!”, l-a întrebat un tânăr pe Cheloo.
Mașina lui Cheloo, cu numere de Bulgaria
Răspunsul lui Cheloo nu a întârziat să apară, oferind și o explicație pentru faptul că nu vrea să își schimbe numerele de înmatriculare. Cel mai probabil, colegul de emisiune al lui Bendeac și al Deliei nu o va face prea curând.
„Am toate motivele să țin această mașină pe Bulgaria. Hai să vă iluminez.. cu o lună înainte să se scoată taxa de înmatriculare, statul român a vrut 14.400 euro. Au zis că e camion, că are “Z” în loc de “Y” în serie, că nu “acordă” 6 locuri, doar 4 sau 5. Am scos GPL-ul când am refăcut motorul. Puteți să dormiți liniștiți în mașinile voastre noi. Și când se vor schimba dramatic legile am să o fac electrică. Vă las respectuos să vă bucurați de noua generație de automobile cu motor de 0,9L”, a fost explicația oferită de Cheloo, pe Facebook.