De cele mai multe ori, când auzi de un accident rutier, o persoană este vinovată de ceea ce s-a întâmplat. În municipiul Botoșani însă, o mașină fără șofer a intrat într-o intersecție și a făcut prăpăd.
La începutul acestei săptămâni, în centrul orașului Botoșani s-a petrecut un accident care i-a lăsat cu gura căscată pe polițiști, dar și pe alți participanți la trafic. A avut loc în zona intersecției dintre Calea Națională și strada Uzinei. Au fost implicate două autoturisme, dar doar unul dintre ele avea și șofer la volan.
Cu excepția faptului că o mașină nu avea șofer, accidentul nu a fost spectaculos. Fără să se asigure, pentru că nu avea cine, un autoturism a pătruns în intersecția din Botoșani și a lovit din plin o altă mașină al cărei șofer tocmai plecase de la semafor.
„M-am trezit cu maşina în faţă, fără şofer, fără nimic. Am încercat să evit, dar nu am mai avut timp. Am încercat să fac o manevră să îl evit, dar nu am mai avut cum. Când m-am dat jos şi am văzut că nu e şofer, nu îmi venea a crede”, a declarat şoferul celeilalte maşini implicate.
Potrivit martorilor la incident, în prealabil, mașina fără șofer fusese parcată la câteva sute de metri mai sus de locul producerii accidentului. Este posibil ca aceasta să nu fi fost parcată cum trebuie, cu frâna de mână trasă și să fi intrat în viteză. În consecință, nu a durat mult până s-a pus în mișcare necontrolat, aflându-se în pantă.
Poliţiştii de la Biroul rutier din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au ajuns la faţa locului, au ridicat maşina pentru a decongestiona intersecţia, urmând ca apoi să îl identifice pe proprietar şi să îl sancţioneze. Proprietarul maşinii va fi amendat pentru neasigurarea autoturismului, se arată în comunicatul remis Agerpres.