Simona Suciu, o asistentă româncă în vârstă de 42 de ani, povestește clipele de coșmar pe care le-a trăit în spitalele din Franța în această perioadă dificilă: „Mureau singuri şi fără să îşi poată lua măcar adio de la familie şi fără ca noi, cadrele medicale, să putem face ceva pentru ei. Plângeam în fiecare zi”.
Asistenta, originară din Zalău, a declarat că nu a văzut “atâta moarte” în toată cariera sa. Simona Suciu muncește de 12 ani în Franța, dar niciodată nu a trecut prin asemenea momente. Aflându-se în linia întâi în lupta anti-COVID-19, femeia a văzut tot ce nu și-ar fi dorit să vadă vreodată, ba mai mult, a fost chiar e infectată cu COVID-19.
Potrivit declarațiilor sale, autoritățile din Franța au dat dovadă de o relaxare inconștientă în toate sectoarele, deși aveau modelul Italiei.
„În Franţa, pandemia a luat pe toată lumea prin surprindere, pe nepusă masă, cum zice românul sau à la légère, cum spune francezul. Cu toate că, în decembrie, COVID-19 şi-a făcut apariţia în Wuhan, în februarie s-au explicat cazurile de contaminări în Italia, în Franţa, toţi o luau ca pe o gripă simplă. «Nimic grav, nu vă îngrijoraţi!», auzeam la muncă.
Încercam să le spun că e foarte grav, că fratele meu, asistent medical în Italia, plânge zilnic că nu mai poate de atâta moarte de om, dar nimeni nu mă asculta”, a afirmat Simona Suciu, după care a adăugat: „Franţa nu a fost deloc pregătită şi nici nu a învăţat din greşeala Italiei, adică să se pregătească cu măşti şi echipamente de protecţie. Când a venit valul de epidemie, am căzut toţi ca spicele de grâu”.
Simona lucrează ca asistent medical atât în sistemul privat, la un centru de bătrâni, cât şi în sistemul public, la spitale din Paris, pe Secţiile Medicină geriatrică şi medicină internă. Aceasta povestește că nimeni nu era pregătit pentru această luptă grea, dovadă fiind lipsa „armelor” împotriva COVID-19.
Cadrele medicale nu aveau echipamente de protecție, astfel că infecția s-a răspândit rapid. Din păcate, cifrele arată că lupta a fost una dură, din care a scăpat cine a fost mai puternic. În acest moment, în Franța sunt înregistrate 23.293 de decese, fiind una dintre cele mai afectate țări europene.
Simona își amintește cu multă amărăciune momentul în care pacienții au început să se îmbolnăvească pe rând, iar numărul morților depășise orice așteptare. Oamenii mureau în suferință și singurătate absolută, fără a-și putea lua adio de la persoanele dragi.
“În 24 martie a murit primul infectat. Apoi, unul după altul. În 20 de zile, au fost 33 de decese, în prima săptămână câte trei-patru pe zi. Aveam cadavre peste tot… îi închideau în sicrie, iar familia nu avea dreptul să vadă trupul. Atâta moarte de om, în timp aşa scurt, nu am văzut în toată cariera mea.
Mureau singuri şi fără să îşi poată lua măcar adio de la familie şi fără ca noi, cadrele medicale, să putem face ceva pentru ei. Plângeam în fiecare zi. Nu ştiam ce se va întâmpla. Pompele funebre nu mai reuşeau să ia sicriele cu cei morţi şi îi ţineau la noi, pe unde puteau”, a declarat femeia, potrivit adevarul.ro.
Pe lângă suferința pricinuită de moartea celor din jurul său, asistenta româncă a primit o nouă lovitură. O veste teribilă avea să o țină departe de oamenii care aveau atâta nevoie de ea. Simona fusese și ea infectată cu COVID-19, iar frica pusese stăpânire pe ea.
“Am început să am simptome şi mi-am dat seama că am luat virusul. Totul a început cu pierderea bruscă a mirosului şi gustului, apoi o oboseală extremă. Nu aveam dureri, nu aveam febră, dar simţeam virusul între ochi, la sinusuri.
Doi colegi de-ai mei au murit… mă rugam pentru ei şi pentru mine… mi-era frică. Mi-era teamă că voi muri singură, ca şi pacienţii mei.Aici, în Franţa, la ora 20, toată lumea iese la balcoane să aplaude cadrele medicale. Ieşeam şi eu şi îmi aplaudam colegii, dar… plângeam.
Mă gândeam la ei, la pacienţii mei, şi că mă simţeam inutilă… am căzut la datorie. Voiam să mă însănătoşesc mai repede şi să merg să ajut din nou. Nu îmi era frică! Ciudat, chiar nu îmi era frică”, a povestit românca.
Din fericire, starea Simonei Suciu s-a îmbunătățit, iar din a șasea zi de izolare a început să-și recapte simțurile. Acum, ea se află din nou pe câmpul de luptă și speră într-o îmbunătățire a lucrurilor: „Fac turul de la un spital la altul, de la o casă de bătrâni la alta şi nu, nu mi-e frică. Cei ce suferă au nevoie acum de noi”, a spus românca, potrivit adevarul.ro.