Înainte de Alexandra Măceșanu, o altă tânără pe nume Luiza Melencu i-a căzut victimă criminalului Gheorghe Dincă. În urmă audierilor care au avut loc, anchetatorii au descoperit ce s-a întâmplat cu tânăra dispărută în urmă cu aproape patru luni.
pe 14 aprilie 2019 este data în care Luiza Melencu a dispărut de acasă. După ce a luat o mașină, la ocazie. Pe cea a lui Gheorghe Dincă. Înainte de a pleca, fata a spus familiei că vrea să meargă la Caracal pentru a scoate bani de la un bancomat. Mătuşa Luizei a declarat, potrivit adevarul.ro, că a doua zi de la dispariţia fetei bunicul acesteia a primit un telefon de la un bărbat care i-a spus să stea liniştit că fata este bine. Întoarsă din străinătate, acolo unde muncea, mama fetei a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a da de aceasta. „Întâi am mers la Coşoveni. După două luni ne-am dus la DIICOT Craiova, eu am contactat o avocată şi m-am dus personal la Craiova şi apoi DIICOT-ul a preluat cazul. Dânşii au spus că m-am dus cam târziu, în iunie, deja trecuseră două luni şi jumătate de când dispăruse Luiza, de pe 14 aprilie. M-am dus cam târziu, nu ştiam despre ce e vorba, nu cunoşteam procedurile”, a povestit îndurerată femeia, conform adevarul.ro .
În primă fază, mama Luizei s-a lovit de tot felul de piedici. Potrivit acesteia, poliţiştii din Coşoveni ar fi altă părere. „Este majoră, are 18 ani, putea să fi plecat cu vreun iubit, asta au zis cei de la Coşoveni. Repetau într-una, până când am dus cazul la DIICOT, că a plecat cu un Făt-Frumos. Nu numai o dată au spus că are are 18 ani, e majoră. Acum au tratat (cu seriozitate n.r.), de când s-a întâmplat cu Alexandra”, a povestit ea.
Gheorghe Dincă și-a recunoscut, în fața oamenilor legii, faptele cumplite pe care le-a comis. El le-a omorât pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. Pe Luiza a întâlnit-o la jumătatea lunii aprilie, când a luat-o, la ocazie, cu mașina. Criminalul le-a povestit anchetatorilor că a răpit-o, a violat-o timp de trei luni, apoi a ucis-o şi i-a aruncat cadavrul în Dunăre. Potrivit adevarul.ro, Dincă ar fi declarat că a luat decizia s-o ucidă pe Luzia la jumătatea lunii iulie, după ce-ar fi aflat că dosarul dispariţiei fetei a fost preluat de DIICOT.