Marius Șumudică îl poate răzbuna pe Edi Iordănescu. Cu cine joacă CFR Cluj dacă ajunge în turul 3 al Champions League

de: Gabriel Peneș
19 07. 2021

Marius Șumudică îl poate răzbuna pe Edi Iordănescu în preliminariile Champions League. Astăzi, CFR Cluj și-a aflat adversara din turul 3 preliminar al UCL. Aceasta va fi învingătoarea dublei dintre Young Boys Berna (Elveția) și  Slovan Bratislava (Slovenia). Mai întâi, însă, campioana trebuie să nu se împiedice de „buturuga mică” din Gibraltar, Lincoln, cu care se va confrunta în turul 2.

Marius Șumudică îl poate răzbuna pe Edi Iordănescu

Marius Șumudică l-a înlocuit pe Edi Iordănescu pe banca tehnică a echipei campioane. Șumi a pornit vijelios la drum, promițând că se va lupta pentru titlu, dar și pentru un parcurs cât mai lung în Champions League. După ce a trecut de bosniacii de la Borac Banja Luka, CFR Cluj o va întâlni în turul 2 preliminar al UCL pe Lincoln Red Imps, campioana… Gibraltarului. În mod normal, clujenii ar trebui să se califice fluierând în următoarea fază a preliminariilor UCL. Partidele contra celor din Gibraltar sunt programate în 20 și 28 iulie, primul meci disputându-se în deplasare.

Astăzi, UEFA a anunțat și „țintarul” viitoarelor tururi preliminare. Astfel, dacă va trece de, totuși, modesta echipă din Gibraltar, elevii lui Marius Șumudică o vor întâlni pe învingătoarea din dubla Young Boys Berna (Elveția) – Slovan Bratislava (Slovenia). Oricum, dacă trece de cei de la Lincoln, clujenii vor avea deja asigurată prezența în grupele Conference League. Totodată, dacă va trece și de turul 3, CFR va avea garantat accesul în grupele Europa League.

Cu cine joacă CFR Cluj dacă ajunge în turul 3 al Champions League

Calculul hârtiei îi indică pe cei de la Young Boys Berna drept favoriți în fața celor de la Slovan Bratislava. După cum CFR Cluj ar trebui să treacă fără mari probleme de cei de la Lincoln. dacă va fi așa, atunci Marius Șumudică îl va putea răzbuna pe Edi Iordănescu. Acum trecut, în grupele Europa League, echipa din Gruia a ratat calificarea în „primăvara europeană” chiar în fața elvețienilor. Într-o grupă dominată de AS Roma și cu TSKA Sofia pe ultima poziție, CFR a mers la Berna pentru partida decisivă. În tur, în 29 octombrie, meciul fusese egal, 1-1, clujenii fiind conduși de pe margine de Dan Petrescu.

Între timp, „Bursucul” preferase să se aventureze în Turcia, iar Edi Iordănescu preluase banca tehnică a campioanei. Meciul de la Berna, din decembrie, a fost de un rar dramatism. Clujul a deschis scorul în minutul 84, prin Debeljuh, iar calificarea era câteva minute distanță. Dar, în minutul 90+1, Bălgrădean a fost eliminat după ce a protestat în urma unui penalty acordat de centralul Benoit Bastien. Sandomierski a intrat în locul său, dar nu a putut apăra lovitura de la 11 metri executată de Nsame.

Același Nsame a fost trimis mai devreme la cabine în urma unui fault asupra lui Burcă. Chiar și așa, tot elvețienii au înscris. Elia și Gaudino au scăpat singuri cu Sandomierski, iar ultimul a stabilit scorul final, 2-1 pentru Young Boys, care a mers în 16-imile Europa League. Acum, Marius Șumudică ar putea avea ocazia de a-l răzbuna pe Edi Iordănescu.