Marius Șumudică, decizie categorică la CFR Cluj. L-a exclus din lot pe cel mai bine plătit jucător
Marius Șumudică a luat o decizie tranșantă în privința unui fotbalist extrem de iubit. Suporterii CFR Cluj sunt surprinși în urma modificării recente. Antrenorul l-a exclus recent din lot pe cel mai bine plătit jucător.
Marius Șumudică l-a exclus din lot pe cel mai bine plătit jucător
CFR Cluj joacă în cursul zilei de miercuri cu elvețienii de la Young Boys în turul III al preliminariilor Champion League. Din păcate, situația din club nu e una prea bună în acest moment. Liniștea nu e la ea acasă în urma deciziei luate de celebrul antrenor.
Marius Șumudică a avut o ieșire nervoasă în timpul antrenamentului, conform gsp.ro. Totul s-a petrecut după ce Chipciu a fost lovit în față cu mingea de portarul Otto Hindrich, iar reacția violentă a lui nu a întârziat să apară.
Cel din urmă nu a fost deloc de acord cu gestul lui Chipciu și prin urmare l-a scos afară din lot pentru meciul de marți. Fotbalistul este unul dintre cei mai bine plătiți sportivi de la această formațiune, câștigând aproximativ 30.000 de euro pe lună, arată digisport.ro.
Acesta a fost transferat în iarna lui 2020 și a jucat 8 meciuri în acest sezon pentru echipa pentru care evoluează marcând un gol în prelungirile meciului cu Banja Luka din turul II.
CFR Cluj și-a aflat azi posibilele adversare din play-off-ul Ligii Campionilor. Dacă va trece de Young Boys, adversara din turul 3 preliminar, urmează să dea peste Ferencvaros sau Slavia Praga. Dacă va fi eliminată de elvețiani, românii noștri vor da piept cu cea care pierde dintre Steaua Roșie Belgrad și Sheriff Tiraspol.
„Urmează un meci extraordinar greu cu Young Boys, va trebui să fim atenți. Mă uitam și acum, au făcut 0-0 cu Grasshoppers. Au avut 30 și ceva de ocazii de a marca, cu 9 șuturi pe spațiul porții.
Au o forță teribilă, întâlnim o forță din toate punctele de vedere și va trebui să fim perfecți dacă ne dorim să avem șanse. Acolo jucăm și pe sintetic, care dă viteză jocului, iar ei au jucători de viteză. Va trebui să pregătim această dublă bine”
Marius Șumudică după meciul dintre CFR Cluj și Chindia, scor 1-0.
Avertizări pentru doi dintre sportivi
Cunoscutul antrenor este mândru de startul perfect avut de CFR și în general de performanțele jucătorilor, dar vine cu avertizări pentru doi dintre fotbaliștii tineri – Claudiu Petrilă și Valentin Costache.
‘Denis (n.r Alibec) încă nu e pregătit. O să-l vedeți pe Denis când e pregătit și o să vă dați seama de valoarea lui. El are tot sprijinul meu, felicit conducerea clubului pentru că a reușit acest transfer.
Am niște semne de întrebare, nu știu cum acest băiat, Ciprian Deac, poate să joace din trei în trei zile și să alerge atât de mult. La fel și Camora, este ceva incredibil. Aștept mai mult de la Petrila, care poate să dea mai mult, la fel și de la Costache, care poate mai mult. O să ne organizăm, cel mai important este că am câștigat astăzi’
Marius Șumudică