Ziua de astăzi se pare că aparține scandalului dintre fostul primar, Marian Vanghelie, și soția acestuia Oana Mizil. Surse au declarat pentru redacția Impact.ro că Oana Mizil ar fi ajuns la spital după o ceartă cu Marian Vanghelie. Motivul vizitei la medic ar fi fost violențele la care ar fi fost supusă Oana.
Primele informații primite de redacția Impact.ro spun că Oana Mizil a fost internată sâmbătă noaptea la Spitalul Elias, din Capitală. Motivul ar fi fost violențele la care ar fi fost supusă de Marian Vanghelie, fostul primar al sectorului 5.
Purtătorul de cuvânt de la Spitalul Elias, Silvius Negoiță a declarat în exclusivitate pentru redacția Impact că Doamna Oana Mizil nu a mecesitat internare.
„I-am facut investigatiile medicale necesare. Ne-a spus ca a fost lovita la cap. Vânătăi pe corp nu avea. A venit însoțită de un echipaj de poliție. Nu a avut nevoie de internare. Din câte am înțeles voia să meargă la INML”, a declart exclusiv pentru Impact.ro purtătorul de cuvânt de la Spitalul Elias, Silvius Negoiță.
Imediat după aflarea acestor informații, atât Mădălin Voicu, nasul celor doi, cât și unchiul Oanei, Serghei Mizil au reacționat pe marginea subiectului, amândoi având declarații exclusive pentru redacția Impact.
„Am aflat şi eu despre acest incident. Din câte am înţeles a existat şi o altercaţie, dar nu cunosc amănunte. Am sunat-o pe Oana, dar nu mi-a răspuns. Voi încerca să vorbesc cu fiecare dintre ei.
În primul rând pentru a afla direct de la sursă despre ce e vorba şi abia apoi voi comenta… Repet, doresc să vorbesc cu amândoi, mai întâi cu Oana, apoi şi cu Marian.”, .ne-a declarat în exclusivitate pentru Impact, nașul de cununie al Oanei.
Marian Vanghelie riscă o amendă penală și chiar câteva luni de închisoare pentru violență domestică. Conform noului Cod Penal, chiar dacă victima își retrage plângerea depusă, cazul rămâne în atenția procurorilor iar agresorul riscă de la 6 luni la 2 ani de închisoare.
Organele de poliție, spune purtătoarea de cuvânt de la IPJ Ilfov, Anne-Marie Ciolcă, s-au autosesizat în această cauză, demarând deja un dosar penal pentru violență domestică.
„Ne-am sesizat din oficiu de acest caz. Avem un dosar penal pentru violență domestică. Domnul Vanghelie o sa fie audiat săptămâna aceasta.
Conflictul cel mai probabil a pornit pe fondul unor discuții mai aprinse”, spune purtătoarea de cuvâny de la IPJ Ilfov, Anne-Marie Ciolcă exclusiv redacției Impact.ro.
După aflarea informațiilor, Marian Vanghelia a decis să iasă în public și să se apere. Acuzat de Oana Mizil de violență domestică, Marian Vanghelie declară:
„Sub nicio formă nu mi-am lovit soția. Este adevărat că ne-am certat, soției mele i-a crescut brusc tensiunea și i s-a făcut rău, așa că am chemat salvarea. Așa a ajuns Oana la spital, dar între timp cei de la salvare și de la spital au întrebat-o dacă vrea să depună plângere.
Ea a spus inițial că nu, apoi fiind foarte supărată a fost de acord să se instituie acest ordin de interdicție. Acum, totul este bine. Îmi pare rău că s-a creat această atmosferă. Repet, nu a fost vorba de vreo violență fizică. Doamne ferește! Ne-am certat și ei i-a crescut tensiunea. Însă acum suntem bine”, a declarat Marian Vanghelie pentru Gândul.
Marian Vanghelie și Oana Mizil sunt împreună de câțiva ani, iar căsătoria celor doi a avut loc în 2019, când acesta se afla în închisoare. Cei doi au și o fetiță, Maria, acum în vârstă de 4 ani.
Marian Vanghelie, ajuns la 52 de ani, și Oana Mizil, de 44 de ani, au intrat în atenția presei în urma acuzațiilor Oanei de violență domestică. Printre cei care au reacționat pe marginea acestui scandal, în exclusivitate pentru redacția Impact.ro, este unchiul Oanei, Serghei Mizil.
„M-am întors acasă la 9.00 dimineaţa de la o petrecere şi de atunci numai asta aud, în sus şi în jos. Până şi Maria, faţă de cinci a Oanei m-a întrebat despre asta. Nu e niciun incident.
Oamenii se mai ceartă, nu ştiu. Dar Oana e acasă, lângă copilul ei. Ce vreţi să vă spun, că i-au tăiat capul şi i-au pus în loc capul meu?”, a declarat în exclusivitate pentru Impact.ro, Serghei Mizil.