Marian Olteanu și Theo Rose s-au împrietenit pe platourile de filmare de la serialul „Clanul”, unde sunt colegi și îi interpretează pe David Pribeagu, respectiv Vera. Aflată la prima experiență actoricească, artista a reușit să-și surprindă plăcut atât colegii tineri, cât și pe cei cu experiență. Sarcina iubitei lui Anghel Damian nu a modificat scenariul producției, iar Theo Rose, conform declarațiilor făcute de colegul ei, Marian Olteanu, pentru Playtech Știri, a filmat deja cadre pentru cel de-al treilea sezon al serialului difuzat în fiecare duminică seara, de la ora 20.00, la Pro TV.
Prezent la avanpremiera filmului John Wick 4, care a avut loc, zilele trecute, la Cineplexx Băneasa, Marian Olteanu a făcut dezvăluiri, pentru Playtech Știri, din culisele serialului Clanul. Theo Rose este într-o formă de invidiat, chiar dacă a intrat în ultimul trimestru de sarcină, așa că a filmat deja anumite scene din următorul sezon al producției.
Sunt într-o mică pauză. Am ajuns la evenimentul acesta după niște repetiții și o lectură tot pentru “Clanul”. Deci mai am câteva zile de filmare din sezonul acesta, după care urmează pauza aceea adevărată, pe care abia o așteptăm. Eu intru mai devreme în vacanță, nu știu dacă ei mai continuă, dar cert este că pauza ne prinde cu Sărbătorile Pascale puțin înainte și puțin după.
Bineînțeles, dacă e sora mea din serial, tot timpul suntem acolo, copiii lui Tătuțu. Tot timpul ne sfătuim. Când pentru personajul meu apare un moment de confuzie, o angoasă din asta în mintea lui, prima pe care vrea să o sune este soră-sa. Și atunci normal, e ca la întrebările alea: sună un prieten! Nu, eu o sun pe soră-mea și soră-mea e Theo Rose. O pup, ne bucurăm că urmează să fie mămică.
Face față, nu e nicio problemă. Se găsesc mijloace prin care să ținem sub control. Ca să evităm orice problemă de genul vizibilă, da, din punctul acesta de vedere, deja am tras niște cadre din sezonul trei.
Absolut! O să fie bine, o să vedeți!
Nu, nu există așa ceva. Este o profesionistă desăvârșită Teodora! Dacă se plânge, se plânge acasă, dar noi nu știm asta! Și pe set își vede de treabă și ține atmosfera platoului să fie cât mai frumoasă acolo!
Dinainte nu ne știam, ne-am împrietenit o dată cu proiectul și da, putem să spunem acum că suntem prieteni mai buni de când există „Clanul” și povestea asta și Anghel care de fapt ne-a făcut legătura în sensul ăsta, ne-am împrietenit inevitabil, dar nici nu ai cum să nu te împrietenești acolo.
Exact, „Clanul” este o adevărată familie. Mă bucur foarte mult că fac parte din familia asta. De obicei, în familii, mai apar și certuri, mai apar și probleme, dar aici, de obicei, este o mare bucurie per total care persistă și o atmosferă plăcută, care sper să treacă dincolo de ecrane și să ajungă și la voi.
Video: Daniel Bălan