Fanii familiei de la Clejani sunt șocați de șirul problemelor din care se pare că nu mai scapă. Niciun membru al familiei nu mai are liniște. Margherita primește o nouă lovitură. Cunoscuta cântăreață a fost trimisă în judecată.
Familia de la Clejani este aspru încercată. Cunoscuții copii ai vedetelor au parte de o perioadă mai puțin fericită în care subiectele principale sunt ilegaliățile comise. Margherita a ajuns pe mâna judecătorilor la mai bine de un an de la accidentul pe care l-a provocat.
Procurorii au stabilit că tânăra a condus sub influența drogurilor și au trimis prin urmare dosarul la Judecătoria Sectorului 4. Polițiștii de la Rutieră au trimis pe data de 16 iunie dosarul Parchetului Judecătoriei Sector 4, iar procurorul de caz a finalizat ancheta o săptămână mai târziu și a trimis dosarul în instanță.
Acuzația primită de artistă este de conducere a unui autovehicul sub influența unor substanțe psihoactive. În conformitate cu legea, această faptă este pedepsită cu închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă. Dosarul urmează să intre în procedură de cameră preliminară înainte de a începe judecata pe fond.
Context: Margareta Myriam Manole, cunoscută drept Margherita, a provocat un accident pe buevardul Șincai din Sectorul 4 al Capitalei, pe data de 23 mai 2020, în jurul orelor 06:00. Aceasta a susținut că atunci se întorcea de la o petrecere și se afla la volanul unui Range Rover Evoque.
Fiica Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani a intrat cu mașina într-un autoturism parcat. Polițiștii au testat-o pe artistă cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a arătat că tânăra ar fi consumat opiacee.
Ulterior, Margherita a fost dusă la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru mai multe analize. După accident, Margherita a declarat că nu a consumat substanțe interzise și că a comis accidentul din neatenție pentru că ‘își făcea buzele’. Ea a spus inclusiv că se opune consumului drogurilor, adăugând că este o fire ‘fantastică și entuziastă’.
„Margherita nu se droghează cu heroină. Margherita nu este o consumatoare de droguri. Sunt foarte bine. Arăt foarte bine. 90-60-90. 55 de kilograme. Sunt foarte fericită! Îi mulțumesc mamei că sunt în corpul acesta perfect. Îmi place foarte mult să scriu, îmi place lingvistica. Lucrez foarte mult la proiectele mele. Mie îmi place foarte mult să scriu. O să scriu o carte. În curând, voi lansa o colecţie de haine, cu inspiraţie din America”
Margherita