Marele secret al soției lui Ilie Năstase. Cum se menține într-o formă de invidiat la 45 de ani
Soția fostului tenismen Ilie Năstase a povestit care sunt sacrificiile pe care le face pentru a avea un corp de invidiat. Patru masaje săptămânal și o dieta foarte severă, care a băgat-o în spital.
Cum se menține în formă soția lui Ilie Năstase
Ioana Năstase are o singură operație estetică la nivelul bustului. La vârsta de 45 de ani soția fostului tenismen arată senzațional, iar silueta ei iese mereu în evidență. Însă pentru a avea un asemenea corp, Ioana a fost nevoită să facă multe sacrificii, din cauza cărora a ajuns la spital.
”Sunt foarte sinceră cu voi. Ce fac să arăt bine? Fac foamea. Da, pentru că după o vârstă se cam depune tot. La 22 de ani, după ce am născut, într-o lună, de la 75 kg am ajuns la 59 de kilograme. De atunci am încercat să mă mențin. Pe la 43 de ani am făcut ulcer perforat și am fost operată de urgență. Fac foamea în continuare, deși am antecedente. Dacă vă spun ce mănânc într-o zi, râdeți de muriți. Am meniul meu de foame, ca să zic așa. Dimineața beau un litru de apă și o cafea cu lapte.
După-amiază mănânc ori mămăligă cu brânză și smântână, ori pește sau fructe de mare, ori o salată. Atât. Apoi, non-stop apă, seara un fruct și 4 masaje pe săptămână. Da, am o singură masă pe zi. Nu vă spun să faceți ca mine, pentru că nu e bine! Nu fac sport, doar masaj, care mă ajuta foarte mult. Chiar Ilie îmi spunea acum de dimineață «Băi, ai o piele și o carne tare pe tine, ca una de 20 de ani»!, și asta datorită masajelor. Nu am operații, în afară de silicoane, nu pierd vremea pe la esteticieni și saloane de înfrumusețare, dar recunosc, nu mănânc cum trebuie”, a povestit pentru Click!, Ioana Năstase.
Ioana Năstase are 59 de kilograme la 1,70 m înălțime
Ioana Năstase susține că urăște să piardă nopțile și că odihna este foarte importantă pentru a arăta bine. Mai mult, soția lui Ilie Năstase își prepară singură măștile și își hidratează fața cu o cremă simplă. Totodată, frumoasa brunetă a declarat că are o greutate de 59 de kilograme la 1,70 metri înălțime.
„Am 59 de kg la 1,70 metri înălțime. Folosesc creme, masaje faciale, mă demachiez, folosesc creme naturiste, măști naturiste cu miere, mi le fac eu. Am grijă să mă odihnesc, nu pierd nopțile”, a mai declarat pentru sursa citată, Ioana Năstase.