Se pare că limba română și anumiți termeni dau de bătaie de cap politicienilor noștri, și nu puține au fost cazurile în care s-au cam făcut de rușine. Să nu uităm de celebrele gafe făcute de fostul Prim Ministru, Viorica Dăncilă, dar nu este un caz singular, mai ales când vine vorba de colegii domniei sale din PSD.
Astăzi, Marcel Ciolacu, după reuniunea conducerii colective interimare a PSD, la sediul PSD a avut o conferință de presă în care a anunțat ce subiecte au fost puse în dezbatere, cu greu explicând care sunt concluziile pe care domnia sa și colegii de partid le-au luat pe marginea legilor propuse de actualul Guvern, după ce ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a spus că „se lucrează la un proiect de lege, la minister”, legat de interzicerea cumulării pensiei cu salariul, la stat. Se pare că de furcă i-au dat doi termeni, unul referitori la medici, domnia sa spunând ”megii” și cel de-al doilea termen referindu-se la OUG (Ordonanță de Urgență Guvernamentală), el spunând ONG (Organizație Non-Guvernamentală).
Gafa domniei sale a făcut deliciul presei, și este reluată de toate televiziunile importante de știri de la noi. Este impardonabil să ieși în fața presei și să faci astfel de gafe, dar nnu ne miră acest aspect. Se pare că și ”problemele de exprimare” ale doamnei Dăncilă au fost preluate de actualii capi ai PSD.