Marca, anunțul zilei în fotbalul mondial. Spaniolii au aflat cu ce echipă va semna Cristiano Ronaldo și ce salariu uriaș va avea starul
Marca anunță fără nicio urmă de îndoială! Cristiano Ronaldo va juca de la 1 ianuarie la Al-Nassr, formație care a câștigat de 18 ori campionatul în Arabia Saudită. Jurnaliștii spanioli sunt atât de convinși că informația lor este exactă încât au și publicat un montaj foto în care starul lusitan este îmbrăcat în tricoul viitoarei sale echipe.
Marca a anunțat la ce echipă va juca starul Cristiano Ronaldo
Marca a aflat cu ce echipă va semna Cristiano Ronaldo. Jurnaliștii spanioli au scris că afacerea dintre starul portughez și Al-Nassr va fi anunțată după Campionatul Mondial de Fotbal, iar contractul va intra în vigoare chiar din prima zi a anului viitor. „Caz închis: Cristiano Ronaldo va juca la Al-Nassr de la 1 ianuarie”, au titrat jurnaliștii spanioli care sunt atât de siguri că informația lor este exactă încât au și realizat un montaj foto în care fotbalistul este îmbrăcat cu tricoul noii sale formații. Atacantul care a câștigat de cinci ori Balonul de Aur va juca la Al-Nassr doi ani și jumătate, adică până în vara anului 2025, când va avea 40 de ani.
Cristiano Ronaldo va avea cel mai mare contract din fotbalul mondial
Salariul este fabulos: 100 de milioane de euro pe sezon. Iar asta nu este tot. Contractul prevede și un bonus anual de încă 100 de milioane de euro, în funcție de numărul de meciuri și de anumite acțiuni publicitare. Asta înseamnă că în perioada în care va juca la Al-Nassr va câștiga aproape jumătate de miliard de euro. CR7 va deveni cel mai bine plătit fotbalist din lume, peste Messi, Neymar și Mbappe.
Al-Nassr a câștigat de 18 ori campionatul în Arabia Saudită, ultima dată în 2019. Echipa este antrenată de francezul Rudi Garcia și îi are în lot pe David Ospina, Alvaro Gonzalez, Luiz Gustavo și Vincent Aboubakar.
Al-Nassr va deveni, astfel, echipa cu numărul cinci din cariera lui Cristiano Ronaldo, după Sporting Lisabona, Manchester United, de două ori, Real Madrid și Juventus. Portughezul a cucerit de cinci ori Champions League și Campionatul European de Fotbal în 2016, dar la Mondial nu a trecut niciodată de semifinale.