Ministerul Educației renunță la manualul unic: ce schimbări aduce

de: Daniel Ștefan
06 02. 2019

Ministerul unic vrea să renunțe la manualul editurii unice și dă din nou startul competiției pe piața manualelor școlare. Doar te-ai obișnuit de vreo 30 de ani. Alt ministru, alte schimbări „revoluționare”.

Evident, proiectul manualului editurii unice era foarte prost gândit, în contextul în care în țările vecine din UE s-a dovedit a fi un fiasco total. Î urmă cu doi ani, fostul ministru al Educației, Liviu Pop, vedea altfel lucrurile.

Acum, Ecaterina Andronescu vrea să se revină la vechile practici, astfel încât Ministerul Educației va cumpăra manualele școlare în urma unei licitații.

„Noua” metodologie a fost deja publicată în Monitorul Oficial pe 5 februarie. Contractele cu câștigătorii licitației vor fi pe o perioadă de 4 ani, la fel ca până acum. Licitația va fi anunțată pe SEAP (sistemul electronic de achiziții publice).

Calitatea științifică a manualelor va fi evaluată de 5 experți. iar identitatea membrilor comisiei de evaluare și experților cooptați este confidenţială şi nu poate fi dezvăluită decât la solicitarea scrisă a instanțelor de judecată.

oți experții cooptați care au avut erori în activitatea desfășurată în procesul de evaluare nu vor mai fi selectați în evaluările proiectelor de manuale școlare viitoare și nici în grupurile de lucru pentru elaborarea subiectelor pentru evaluările naționașe, bacalaureat, titularizare și definitivare în învățământ, pentru următorii cinci ani calendaristici.

Potrivit edupedu.ro, Andronescu a menținut la 95 din 100 punctajul limită pe care un proiect de manual trebuie să îl atingă, pentru a trece de evaluare în ceea ce privește calitatea științifică. Sunt menținute și următoarele criterii de calitate, asupra cărora editorii au avertizat că pot lăsa loc unor fraude sau interpretări subiective diametral opuse din partea evaluatorilor:

  • informația transmisă “contribuie la formarea/dezvoltarea competențelor/aptitudinilor, abilităţilor şi atitudinilor prevăzute în programa școlară”;
  • “manualul școlar respectă cu strictețe domeniile şi conţinuturile din programa școlară: nu sunt teme/conținuturi nici în plus, nici în minus față de programa școlară”.