Mămăligă fără cocoloașe cu acest truc secret. Ce trebuie să faci cu mălaiul înainte de a îl fierbe

de: Bișinicu Andreea
01 11. 2021

Mămăliga este una dintre cele mai populare și apreciate mâncăruri românești. Fie că o savurezi cu ouă, brânză sau smântână, gospodinele se mândresc cu acest preparat la rudele și prietenii lor. Secretul pentru ca mămăliga să nu aibă cocoloașe. Ce trebuie să faci, mai exact.

Cum se prepară mămăliga fără cocoloașe

De când lumea și pământul, gospodinele s-au mândrit cu rețetele lor de familie, pe care le-au împărtășit cu bucurie generațiilor mai tinere. Pe lângă mâncărurile savuroase și sofisticate, tradiționala mămăliguță cu brânză și smântână rămâne un preparat clasic adorat de milioane de români.

Deși este ușor de făcut, mămăliga trebuie manevrată cu atenție, iar rețeta trebuie tratată cu sfințenie pentru a nu ne confrunta cu apariția cocoloașelor. Trucul este unul extrem de simplu.

Gospodinele ne recomandă să stropim mălaiul cu apă rece înainte de a-l pune la fiert circa 30 de minute. În așa fel evităm apariția acelor bulgări inestetici din cocă, iar mămăliga se va prepara într-un timp scurt și eficient.

Un alt truc pentru ca mamaliga să iasă mai gustoasă este să folosiți lapte în loc de apă, în acest fel preparatul va fi mai pufos. De asemenea, pentru ca mămăliga să iasă cât mai fină, gospodinele recomandă ca mălaiul să fie turnat în ploaie, nu deodată.

Ce beneficii are mămăliga asupra organismului nostru

Mămăliga este un aliment sănătos și sățios care poate înlocui cu succes pâinea din alimentația noastră de zi cu zi. Medicul nutriționist Mihaela Bilic explică în detaliu beneficiile mămăligii.

„Mămăliga are efect împotriva stresului fiind bogat în vitaminele din grupa B, mai ales în vitamina B1, care are acționează asupra funcționării sistemului nervos, a mușchilor, a inimii și asupra producției de globule roșii.

Prin conținutul de vitamina E, ne protejează împotriva artritei, scade nivelul colesterolului reducând astfel riscul de ateroscleroză și, implicit, de infarct. Ajută și la procesul de reînnoire al celulelor. Mai mult, porumbul fiert conține și potasiu, necesar pentru buna funcționare a mușchilor și a inimii.

Dacă nu mai vreți pâine, încercați mămăligă. Dacă bunicii noștri mâncau zilnic mămăligă și prețuiau făina pentru pâine și cozonaci ca fiind de sărbătoare, astăzi pâinea a ajuns atât de banală încât nu îi mai găsim nicio virtute. Dacă tot îngrașă și are gluten, ce ați zice de o întoarcere la mămăligă?, a scris celebrul nutriționist”, a specificat Mihaela Bilic.