Mama Luizei Melencu scapă de amenda DIICOT, de 5.000 de ron, pe care nu va trebui să o mai achite. Fusese sancționată pentru refuzul de a se prezenta pentru a-i fi recoltate noi probe biologice. Cazul Caracal a șocat România, în vara care s-a încheiat, și încă nu își are un răspuns final din partea anchetatorilor.
Procurorii DIICOT au decis să anuleze amenda de 5.000 de ron de pe numele Monicai Georgeta Melencu. Mama Luizei era înregistrată drept bună de plată pentru acea suma, fiindcă nu s-a prezentat la termen, atunci când a fost citată de anchetatori.
Ulterior, femeia s-a conformat, mai ales că înfiorătorul caz de la Caracal va fi parcurs și de către specialiștii FBI. Decizia ca amenda să fie anulată a fost luată din oficiu de către procurorul Giorgiana Hosu, șeful interimar al DIICOT, potrivit digi24.ro.
Femeia era disperată și a cerut ajutorul, după ce s-a trezit cu plicul în care exista amenda pe numele său. Cu o zi în urmă, Monica Melencu a transmis a mărturisit că nu are din ce să plătească suma uriașă ce i-a venit de plată.
Cu o săptămână în urmă, atunci când s-a strânit și un întreg scandal legat de acest subiect, procurorii DIICOT motivau că această contravenție a fost dată pentru „săvârșirea abaterii judiciare prevăzute de articolul 283 alin. 2 Cod Procedură Penală”:
„Lipsa nejustificată a martorului, precum și a persoanei vătămate, parții civile sau parții civilmente responsabile, chemate să dea declarații, sau părăsirea, fără permisiune ori fără un motiv întemeiat, a locului unde urmează a fi audiate se sancționează cu amenda judiciară de la 250 lei la 5.000 lei”.
Alături de Luiza Melencu, de 18 ani, Gheorghe Dincă ar fi ucis-o și pe Alexandra Măceșanu, de 15 ani. Familia Luizei a fost vizitată și vineri de către jandarmii care au descins în domiciliul lor.