Mama Deliei Matache, vacanță de lux. O noapte de cazare, cât o mașină second-hand

de: Anca Lupescu
12 04. 2021

Gina Matache s-a bucurat de o vacanță de lux alături de Delia și Răzvan Munteanu, dar și de fostul ei soț. Mama artistei a povestit că a fost în Dubai, Maldive și Egipt, vizitând și cunoscând cele mai frumoase peisaje.

Mama Deliei Matache, vacanță de lux

Delia Matache este cunoscută pentru vacanțele de lux pe care le face, așa că de data aceasta a vrut să își răsfețe mama. În ultimele luni, Gina Matache s-a plimbat prin lume, iar luxul a fost la el acasă.

Ea a stat o săptămână în Dubai, alături de fiica ei și ginerele său. Nu au stat într-un singur loc, ci s-au plimbat peste tot.

”În Dubai am stat o săptămână. A fost superb, a fost vis. Au luat copiii o vacanță în care să nu stăm doar într-un singur loc, am bifat mai multe locații. Am fost cu Delia și cu Răzvan. Au fost locurile lor diferite și mi-au zis: ”Hai mama, să guști și tu”. M-au dus pe unde știau ei că este de văzut ceva deosebit. Eram ca un copil care a văzut pentru prima oară nu știu ce minunăție.”, a declarat Gina Matache la Antena Stars.

Preț imens pentru o noapte în Maldive

A urmat apoi o altă locație de lux: Maldive, unde mama Deliei s-a bucurat de plajă și soare. Banii nu au fost deloc o problemă, iar vedeta a scos din buzunar 4000 de euro pe noapte. Delia i-a făcut cadou mamei sale de 8 martie o excursie în Maldive. Gina Marache nu a știut unde merge, totul fiind o surpriză pentru ea. Apoi, ca să își bucure și tatăl, au mers în Egipt. 

”După am fost în Maldive, unde a fost mai pe relax așa, pentru că era totul izolat pe o insulă, dar cu dotările de ultimă generație în cameră. Adică, de unde vedeai așa niște căsuțe acoperite cu stuf, în interior era tot ce își trebuia, era superb. A fost 4.000 și ceva de euro noaptea. Eu nu am știut unde merg. Am aflat după. Excursia aia a fost în contul zilei de 8 martie. După am plecat în Egipt. Nu era pentu mine, era pentru taică-su. Am stat o săptămână în Egipt.”, a mai spus mama Deliei Matache.