Majda Aboulumosha și-a tradus numele în română. Crezi că ghicești ce înseamnă, de fapt? VIDEO EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
17 06. 2022

La cei 33 de ani ai săi, Majda Aboulumosha declară fără niciun fel de reținere că sufletul ei aparține românilor. Vedeta se prezintă oricui vrea să cunoască detalii despre ea „pe jumătate româncă, pe jumătate arăboaică”. Aceasta a debutat în lumea televiziunii încă de la 12 ani, prezentând modă, ca mai apoi să-și facă un nume în diverse telenovele. Cel mai recent a putut fi văzută în echipa „Faimoșilor”, de la emisiunea-concurs „Survivor”, pentru ca mai apoi să aibă o emisiune TV în trustul PRO.

Majda Aboulumosha, vedeta pe jumătate româncă, pe jumătatea arăboaică

Motivul? Tatăl ei este un arab libanez, un părinte pe care viața a făcut în așa fel încât să nu-l vadă preț de un sfert de veac. Dar după care nu a ezitat să-l caute ani buni, atunci când în adâncul ei a simțit că trebuie să facă asta.

În tot acest timp, cei din jur îi spuneau că demersul său e unul fără rost. Atunci când l-a găsit, l-a reprimit cu brațele deschise în viața ei, fără niciun fel de resentimente.

Recunoaște cu sinceritate că nu știe limba arabă. Abia rupe câteva cuvinte. Compensează, în schimb, cu limba turcă, o țară în care admite că mai „fuge” din când în când o scurtă perioadă de timp, fiindcă se simte atrasă de ea.

De altfel, Turcia a fost cadrul în care a Majda Aboulumosha a filmat emisiunea „Femeia alege”, difuzată la PRO 2. Acest lucru nu a făcut decât s-o bucure! Serialele „Regina”, „Aniela”, „ Iubire și Onoare”, sau, mai de curând, „Fructul oprit” sunt doar câteva din producțiile în care prezența sa a fost remarcată.

Majda se traduce prin „curaj” din limba arabă

„De felul meu sunt o femeie curajoasă! De altfel și traducerea numelui meu, Majda, asta înseamnă: curaj! Sunt o fire ambițioasă, dar și mamă de meserie, dacă pot spune așa.

Mai ales de când s-a născut fetița mea, Jacqueline, a fi mamă mi se pare cea mai frumoasă meserie din lume. Atunci când o îmbrățișezi, o faci cu dragoste!”, a precizat ea în exclusivitate pentru Impact.ro.

Majda recunoaște că încearcă să petreacă cât mai mult timp posibil cu fetița ei, dar are timpul extrem de bine calculat:

„Am parte de un timp destul de comprimat, cel pe care-l pot petrece cu ea, fiindcă am foarte multe activități. Încerc să ajung și la sală, încerc să mă gândesc și la proiectele de viitor de pe televizor. E drept, acum am o mică pauză. Una peste alta, mă bucur de lucrurile care sunt normale, fiindcă astea îmi aduc mie fericirea!”.

Majda și-ar mai dori copii

Majda e deschisă și ideii de a avea mai mulți copii deși susține că „nu are nimic programat”.

„Când va vrea Dumnezeu, va veni poate un al doilea copil. Eu iubesc copiii, am spus asta întodeauna, însă nu am nimic programat în această direcție”, ne mai adaugă ea.

Pe de altă parte, frumoasa vedetă nu crede în Făt-Frumos.

„Eu nu cred în basme d-astea, gen Făt-Frumos. Îți dai seama unde am ajunge dacă femeia s-ar concentra pe povești dintr-astea, de genul tu ești zâna și trebuie să-l găsești pe Făt-Frumos și orice femeie ar aștepta ani de zile să apară unul pe un cal, adică să vină Făt-Frumosul ei?

Nu există așa ceva! D-aia spun: frumusețea vine din interiorul omului. În plus, trebuie să te concentrezi pe ceea ce e real. Nu cred în Feți-Frumoși și nici nu-mi place ideea!”, sună crezul personal al Majdei.

Unul în care încrederea în propriile forțe e nelipsită. Și la care se adaugă nelipsita sa vorbă de duh, potrivit căreia „frumusețea fiecăruia vine doar din interiorul omului!”.