Câțiva preoți din Botoșani sunt acuzați că au dat afară de la slujbă credincioșii care s-au vaccinat împotriva Covid-19. Autoritățile sanitare din Botoșani vor începe o anchetă, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică, Monica Adăscăliței.
Doi preoți din mediul rural le-ar fi cerut enoriașilor vaccinați veniți la slujbă să părăsească biserica și să nu mai participe la slujbă. De asemenea, celor care poartă mască le-au spus să renunțe la ea cât stau în biserică. Potrivit sursei citate, instituția a fost sesizată cu privire la aceste fapte, fiind transmise mai multe imagini video.
„Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, în două localităţi din judeţul Botoşani, preotul în timpul slujbei a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă.Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni şi vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze”, a afirmat Monica Adăscăliţei, citată de Agerpres.
„Sunt anumite zone, nu peste tot, pentru că avem şi preoţi care susţin această activitate de vaccinare şi chiar le recomandă enoriaşilor, dar avem şi aceste excepţii şi vom încerca să avem o discuţie în această săptămână cu reprezentanţii bisericii”, a adăugat șeful DSP Botoșani.
Polițiștii cercetează un preot din Alba Iulia care a fost testat pozitiv Covid-19 și a încălcat măsura izolării, mergând să țină slujbe la biserică, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Preotul ar fi oficiat, după testarea pozitivă, mai multe slujbe religioase. Acesta slujește la o biserică dintr-o suburbie a municipiului Alba Iulia. Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
„Poliţiştii din Alba Iulia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 43 de ani, din Alba Iulia, ar fi încălcat măsura izolării la domiciliu, dispusă ca urmare a diagnosticării cu virusul SARS – CoV-2, pentru o perioadă de 14 zile, din data de 31 octombrie 2021.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, se menţionează în comunicat.