Mai multe magazine Auchan au fost închise în întreaga țară. Care a fost motivul
Mai multe magazine Auchan au fost închise, vineri, în București și alte orașe din țară. Reprezentanții lanțului de hypermarketuri au luat această decizie după ce au semnalat probleme legate de fluxurile de date interne.
Magazine Auchan, închise din cauza unor probleme legate de fluxurile de date interne
„Am constatat că avem o problemă cu fluxurile de date în această dimineaţă şi de aceea nu am deschis magazinele. Nu s-au transferat datele cum trebuie în cazul sistemelor de plată şi de aceea am preferat să nu deschidem magazinele ca să nu genereze probleme cumpărătorilor.Vrem să evităm astfel de lucruri pentru că în primul rând vrem să oferim serviciile standard cumpărătorilor noştri. Interesul nostru este clientul”, a declarat Tiberiu Dăneţiu, director de marketing Auchan România.
Probemele au fost semnalate la magazinele Auchan din AFI Cotroceni, Berceni, Drumul Taberei şi Crângaşi și la cele din oraşele Craiova, Braşov şi Timişoara. Reprezentantul lanțului de hypermarketul a precizat că nu a fost vorba despre un atac cibernetic, după ce astfel de speculații au apărut pe rețelele de socializare.
„Nu are nicio o legătură. De regulă un atac informatic se întâmplă pe toată reţeaua, nu doar în câteva magazine. Este fix o problemă de fluxuri de date interne şi decizia noastră a fost de nu deschide magazinele decât în condiţii bune pentru cumpărătorii noştri. De altfel avem şi mai multe magazine deschise”, a spus Tiberiu Dăneţiu.
Magazinele vor fi deschise din nou de îndată ce echipele tehnice vor identifica problema și o vor rezolva.