Mai multe focare de pestă porcină, identificate într-o exploataţie din Sibiu. Ce măsuri s-au luat
Pesta porcină a fost identificată în doua locuri în județul Sibiu. Primul loc în care a fost identificată boala a fost într-o exploatație din localitatea Velț, iar al doilea loc este într-un fond cinegetic in Avrig.
Pesta porcină în Sibiu
După depistarea pestei porcine în cele două locații, a avut loc o ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu. În cadrul acesteia s-a prezentat planul de măsuri pentru fiecare focar în parte. De asemenea, a fost adoptată și o decizie comună cu județele Alba și Mureș.
„Pe raza judeţului Sibiu au fost identificate două focare de Pestă Porcină Africană. Un focar se află într-o exploataţie din localitatea Velţ (în urma morţii unui porc), iar al doilea focar a fost identificat în fondul cinegetic F.C. nr. 6 Avrig (în urma găsirii unui porc mistreţ mort). Ca urmare a confirmării acestor focare a avut loc Şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu”, precizează Prefectura Sibiu.
Pentru focarul identificat în localitatea Velț, autoritățile au luat măsuri. Acestea sunt: în zona de protecție se află localitatea Velț, fondurile de vânătoare aflate în zona razei de protecție sunt F.V. 63 Târnăveni – județul Mureș și F.V 32 Dârlos – județul Sibiu. Mail mult, au fost stabilite și localitățile ce se află în zona de supraveghere,
Două focare de pestă porcină în județul Sibiu
Autoritățile au luat decizii și pentru focarul identificat în fondul cinegetic din localitatea Avrig. Localitățile ce se află în zona infectată sunt: Avrig, Bradu, Săcădate, Porumbacu de Sus, Porumbacu de Jos, Sebeșu de Sus, Sebeșu de Jos, Racovița, toate din județul Sibiu.
Fondurile de vânătoare aflata în zona infectată sunt: F.V 5 Porumbacu, F.V. 6 Avrig și F.V 7 Bradu, toate, de asemenea, din județul Sibiu. Aceste măsuri impuse de autorități pentru controlul bolii sunt puse în aplicare imediat și se mențin pentru 12 luni. Acest lucru este valabil de la constatarea ultimului caz de peste porcină africană la porcii mistreți din zona infectată determinată.
„În urma confirmării focarului, în exploataţie mai trăiau 3 porci, aceştia fiind ucişi. Nu au fost evaluate si nu s-a întocmit dosarul de despăgubire datorită neconcordanţei existente între codurile de identificare ale animalelor existente în exploataţia proprietarului şi codurile animalelor din Baza Naţională de Date ( BND )”, mai informează Prefectura Sibiu.
Pe data de 8 aprilie, săptămâna trecută, tot în județul Sibiu s-a mai confirmat două cazuri de peste porcină. Acestea se aflau în două exploatații din Bazna și Velț.