15 ian. 2022 | 11:21

Mădălin Ionescu și familia sa au covid-19. Cum se simt: „Imediat ce am început să administrez tratamentul”

Monden
Mădălin Ionescu și familia sa au covid-19. Cum se simt: „Imediat ce am început să administrez tratamentul”
Si micuta a fost infectata

La doar câteva zile după ce Cristina Șișcanu a aflat că are covid-19, toată familia s-a infectat. Mădălin Ionescu și fiica lui, Petra, au simptomele bolii și acum toți trei sunt nevoiți să stea în carantină. Prezentatorul a vorbit despre cum se simte el, soția și fiica lui, spunând că au început administrarea tratamentului specific bolii. Familia lui Mădălin Ionescu trece prin momente dificile după ce a fost confirmată pozitiv cu covid-19.

Mădălin Ionescu are covid-19

Cristina Șișcanu a fost prima din familie care a avut simptome specifice, așa că și-a făcut un test care a ieșit pozitiv. La doar câteva zile, soțul și fiica ei s-au infectat. Petra a făcut febra, iar Mădălin Ionescu și-a făcut un test PCR, care, cel mai probabil, va ieși pozitiv.

„Suntem carantinați. Și Petra a avut simptome minore, mă rog. Cred că a făcut și temperatură în somn, la un moment dat și un pic i-a curs nasul. S

untem sub tratament. Mădălin a început să aibă simptome de aseară. A făcut testul PCR, astăzi așteptăm rezultatul, probabil va ieși pozitiv”, a anunțat Cristina Șișcanu.

Ce simptome au avut cu toții

Vedeta își ține mereu fanii la curent cu activitățile sale zilnice. Pe Instagram, ea a anunțat că testul de covid-19 a ieșit pozitiv. La scurt timp, ea le-a spus urmăritorilor că întreaga familie are simptome specifice virusului.

„Părinții mei, de asemenea, au simptome. Sper să trecem cu bine, eu nu mai am nimic.

Am avut doar temperatură într-o zi și dureri de oase, de mușchi, însă imediat ce am început să administrez tratamentul simptomele au dispărut.

Sper ca peste o săptămână să scăpam. Doamne ajută”, a adăugat soția lui Mădălin Ionescu.

Ce spunea prezentatorul despre vaccinul anti-covid

În luna mai a anului trecut, Mădălin Ionescu a vorbit despre vaccin, spunând că nu are încredere în el, dar că este pro-vaccinare.

Eu nu prea cred că aceste substanțe experimentale sunt vaccinuri. Sunt seruri anti-gripale, sunt niște seruri, dar nu prea sunt vaccinuri.

Adică nu prea se potrivesc cu definiția vaccinului. Sunt pro-vaccinare, sunt pro-știință, am însă o situație personală, am făcut boala serului în copilărie de la niște seruri anti-gripale și pentru mine ar fi foarte complicat. Adică aș risca enorm”, a spus el.

Parteneri
Rugăciunea pe care trebuie să o rostești neapărat în ziua de Bobotează. Îți va aduce noroc și bunăstare
Redactia.ro
Destinația superbă din Grecia, supranumită și „Insula Apocalipsei”, care se află în topul celor mai bune locuri pentru vacanță în 2025. Puțini români au ajuns aici
Click.ro
Românii, obligați să își recicleze hainele vechi. Ministrul Fechet a explicat ce trebuie să facem cu ele
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile pe care Roxana Nemeș le-ar vrea uitate! Cum s-a fotografiat pe vremea când se iubea cu Radu Groza, impresarul ei / FOTO
Unica.ro
Termopanele îți pot aduce amenzi de 4.000 de lei. Ce spune legea
EVZ.ro
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Spynews
Trădare supremă. S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
Se dau 10.000 de LEI GRATIS pentru FAMILII! Cine PRIMEȘTE BANII
Mediaflux
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Mesaje și felicitari de Bobotează pentru cei dragi. Ce se urează de Botezul Domnului
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro