Luna plină din această seară poate fi urmărită și pe cerul din România. Astrul își va face apariția în seara de luni, pe 14 octombrie 2019, și poate fi privit cu ochiul liber sau cu ajutorul unui telescop. Acest eveniment astronomic aduce cu sine și anumite fenomene, ce pot fi resimțite. Mai mult, mai poate semnifica și anumite schimbări la nivel zodiacal pentru foarte mulți nativi.
Luna plină din această seară își va face apariția pe cer după miezul nopții, mai exact la ora 0:08. Poate fi urmărită pe tot parcursul serii, dar și a nopții de 14 octombrie, dacă vor permite condițiile meteorologice, de la noi din țară. Iubitorii acestor fenomene cu o puternică semnificație astrologică trebuie să mai știe fenomenul de Lună plină semnifică acea fază lunară, ce apare atunci când Luna e văzută de pe Pământ și apare complet luminată de Soare.
Fenomenul este întâlnit atunci când Luna se află în opoziție față de Soare. Cea ce semnifică faptul că Terra se află aproximativ pe linia care unește Luna cu Soarele, atunci când longitudinea ecliptică a Soarelui și a Lunii diferă cu 180 de grade.
Luna plină de pe 14 octombrie aduce cu sine o perioadă favorabilă în planul deciziilor importante pentru majoritatea nativilor din Zodiacul European. Și în tradiția populară fenomenul are foarte multe conotații și a inspirat o varietate de superstiții. Mulți cred că în perioadele cu Lună plină sunt percepute de obicei ca unele nefavorabile pe plan financiar.
Există chiar și câteva studii în care a fost explicat efectul pe care îl aduce Luna plină asupra locuitorilor de pe Pământ. Se pare că majoritatea concluziilor au fost îndreptate către faptul că bărbații sunt cu mult mai afectați față de femei și devin ceva mai sensibili, în perioadele în care există pe cer o Lună plină. Cercetări similare au mai arătat că în astfel de nopți, multe persoane suferă de insomnii, potrivit avantaje.ro.