Ludovic Orban vine cu noi detalii pentru români. Cum vor decurge lucrurile odată cu relaxarea măsurilor de prevenție împotriva răspândirii coronavirus? Care sunt pașii următori?
Ludovic Orban revine cu precizări despre viața de dincolo de izolare. Premierul României a trecut din nou în revistă evoluția crizei sanitare din țară și alegerile făcute de oficiali, susținând că peisajul de ansamblu este unul neașteptat de bun. Acesta a adăugat că fiecare restricție ridicată va veni la pachet cu câte un set de reguli, iar imperios necesar este ca românii să știe că fiecare măsură scăzută din portofoliu de restricții din timpul crizei sanitare va ține preț de 15 zile.
În perioadă specificată, se va urmări evoluția sa și ulterior se va decide renuțarea sau nu la mai multe dintre acestea. Vestea bună pentru cetățeni a venit chiar din domeniul economic, unde lucrurile sunt mult mai luminoase decât s-ar fi așteptat analiștii atunci când au dat ochi în ochi cu aceste vremuri.
“Pentru fiecare ridicare de restricții vom aștepta o perioadă să vedem efectele. Perioada va fi de 15 zile, pentru că aceasta este perioada în care se manifestă virusul, astfel putem verifica totul. Vom lua și alte măsuri, dar orice fel de ridicare de restricții trebuie însoțită de alte reguli. Indiferent de ce activități este vorba. De asemenea, vom impune un set de reguli în ceea ce privește activitatea în birouri, transportul în comun sau altele. O atenție deosebită am acordat-o economiei în această perioadă, obiectivul nostru a fost să afectăm într-o măsură cât mai mică economia. Pentru orice activitate economică pentru care riscul de răspândire nu era mare, am permis desfășurarea ei. Nu s-au închis niciunul dintre șantiere, după cum ați putut vedea. Pot să vă spun că față de previziunile unor analiști cu privire la căderea economică, lucrurile stau mai bine decât ne așteptam. Vorbim inclusiv de bugetul de stat sau cel de sănătate. Scăderile sunt mai mici decât previziunile care au fost făcute. Acest lucru se datorează măsurilor pe care le-am adoptat. Când vă voi vorbi de măsurile pentru renașterea economică, mă voi referi și la măsurile pentru angajații care au beneficiat de șomajul tehnic și de firmele puse pe pauză.”
Ludovic Orban