Ludovic Orban, desemnat de Klaus Iohannis în funcția de premier. Cum va avea loc procedura de vot
Ludovic Orban a fost desemnat din nou de către președintele Klaus Iohannis, în funcția de premier. Dar din cauza noii pandemii, procedura se va efectua într-un mod neobișnuit.
Ludovic Orban, desemnat de Klaus Iohannis în funcția de premier
Președintele Klaus Iohannis, a făcut anunțul oficial în care îl va desemna pe Ludovic Orban în funcția de premier. Acesta a fost făcut prin teleconferință. La ora 17 conducerea parlamentului se reunește, pentru stabilirea unei proceduri rapide în audierea miniștrilor, dar și pentru votul de investitură, conform Digi24.
„Am promisiuni de la toate partidele politice că se vor implica în Parlament pentru a trece cu mare celeritate toate procedurile parlamentare. Posibil să avem deja mâine (sâmbătă – n.red.) votul de învestire a Guvernului Orban, un vot care se va da în condiții speciale, dar am toată încredere că Parlamentul are toate datele și posibilitățile pentru a trece cu bine prin această procedură. Mă aștept de la toți politicienii responsabili să fie parte a acestui efort comun, în așa fel încât să ne putem concentra 100% pe combaterea efectelor infecției cu coronavirusToată lumea a înțeles că suntem într-o situație specială, nu este loc de răfuileli politice, ci de soluții și foarte urgente. Am primit o singură propunere de prim-ministru, Ludovic Orbam pe care îl desemnez. Mă aștept de la toate partidele, de la toți politicienii, să fie parte a acestui efort de finalizare a acestei crize politice, să ne putem concentra 100% pe combaterea epidemei. Avem în momentul de față un guvern în funcțiune, guvernul Ludovic Orban, care a lucrat foarte serios și foarte bine, indiferent dacă a lucrat cu puteri depline sau interimar. Rezultatele se văd, avem relativ puține cazuri de infecție cu coronavirus în România”, a mai spus Klaus Ioghannis.
Potrivit surselor politice, votul și audierile urmează să aibă loc mâine. Procedura va fi una foarte strictă, deoarece senatorul PNL a fost depistat pozitiv cu testul de coronavirus. Acesta a avut de asemenea mai multe întâlniri cu liderii și parlamentarii PNL. Procedura de investire a guvernului, va fi de astfel una nouă. Premierul desemnat Ludovic Orban se află în auto-izolare la Vila Lac. Se spune că cel mai probabil va prezenta programul de guvernare printr-o videoconferință, precum și audierea miniștrilor.
Membrii BPN și PNL vor fi în auto-izolare
Totodată, Ludovic Orban a spus că toți senatorii PNL vor fi obligați să se izoleze la domiciliu. Anunțurile au fost făcute după ce senatorul Vergil Chițac a fost confirmat pozitiv la testul cu Covid-19. Acesta a recunoscut că a avut simptome de răceală, după ce a venit de la o reuniune internațională NATO. Totodată este și primul parlamentar infectat cu noul virus.
„Constat că s-a creat o adevărată isterie în plan social vizavi de o așa zisă infectare a mea cu Coronavirus. Informația vine exact pe fondul votului din Parlament de astăzi, pentru învestirea Guvernului Cîțu. Este adevărat că ieri am anunțat că nu pot participa la vot pentru că sufăr de o răceală și voi rămâne acasă. Totuși, nu știu în ce context colegii din Parlament au tras de la sine concluzia că sunt suspect de Coronavirus și au făcut public acest lucru. Menționez că sunt sub medicație de două zile și nu am simptome de Coronavirus. Totuși, pentru a înlătura orice suspiciune, am solicitat efectuarea unui test și vă voi ține la curent.”, a declarat acesta potrivit digi24.ro.