Ludovic Orban a vorbit pentru prima dată despre demisia din guvern. Ce le-a răspuns jurnaliștilor

Ludovic Orban, despre demisia din guvern: "România are nevoie de anticipate"

Ludovic Orban a vorbit pentru prima dată despre demisia din guvern, dar nu a dorit să spună clar dacă demisionează de la Palatul Victoria pentru a declanșa procedura de organizare a alegerilor parlamentare anticipate. Premierul României susține că anticipatele trebuie să fie organizate odată cu alegerile locale.

Ludovic Orban, despre demisia din guvern: „România are nevoie de anticipate”

„Românii nu mai vor PSD la putere. Parlamentul este dominat de PSD și acționează ca o frână în calea demersurilor Președintelui. E necesar ca puterea să revină la popor. Nu o să vă dezvălui strategia. Am decis împreună că anticipatele reprezintă cea mai bună soluție pentru România. Vom găsi cele mai bune soluții pentru a declanșa procedura pentru anticipate.

Ar fi util și bine ca anticipatele să fie simultan cu localele, dacă vom reuși să derulăm procedura până la locale. Oricum, imediat după locale, dacă nu reușim până la locale. Am desemnat un grup de lucru. Purtăm aceste discuții pe anticipate. România are nevoie  de anticipate”, a declarat Ludovic Orban.

psd guvernare orban

Joi, președintele României a fost întrebat dacă va discuta cu Ludovic Orban despre posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.

„Asta nu am discutat. E nevoie ca Guvernul să fie demis sau să se retragă și după aceea e nevoie de două încercări nereușite pentru formarea unui nou Guvern. Tehnic și demisia e o metodă prin care se poate inițializa acest demers. Aceste chestiuni le voi discuta și cu premierul și cu alții. Chiar mâine voi avea o discuție cu premierul Ludovic Orban aici. Orban își dorește alegeri anticipate, așa cum îmi doresc și eu”, a declarat Klaus Iohannis.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI